Senatorii liberalii au decis, vineri, în ședința grupului, după plenul consacrat depunerii jurământului, ca cele trei comisii obținute de PNL la Senat-Comisia pentru Apărare, Economică și Abuzuri, să fie conduse de Meleșcanu, Vosganian și, respectiv, Gabriel Berca. Potrivit senatorului Crin Antonescu, fostul ministru al Apărării Teodor Meleșcanu va fi președintele Comisiei pentru apărare, fostul ministru al Economiei și Finanțelor Varijan Vosganian va conduce Comisia economică, iar senatorul PNL Gabriel Berca va fi președintele Comisiei pentru abuzuri și petiții.
În ce privește cele trei comisii obținute de liberali la Camera Deputaților (Comisia pentru IT și comunicații, muncă și egalitate de șanse -nr), în urma unor negocieri de patru ore, deputații PNL vor trebui să stabilească liberalii care le vor conduce înt-ro ședință de grup.
Conform unor surse din PNL, liberalii îl vor propune ca președinte la Comisia pentru IT pe Relu Fenechiu, care a gestionat în legislatura trecută Comisia pentru administrație publică.
Pentru șefia Comisiei de muncă deputații PNL vor trebui să aleagă între Paul Vicotr Dobre și Nini Săpunaru, iar la Comisia pentru egalitate de șanse postul de președinte va fi disputat de Eugen Nicolăescu și Cristina Pocora.