Conducerea Senatului a decis, ieri, limitarea cheltuielilor destinate presei zilnice, președintele forului și grupurile parlamentare urmând să primească în continuare ziare, în timp ce restul senatorilor vor trebui să se mulțumească doar cu o revistă a presei întocmită de Secretariatul General.
Chestorul Ioan Chelaru a anunțat, ieri, că decizia luată de membrii Biroului permanent al Senatului a fost determinată de restricțiile bugetare.
El a precizat că doar președintele Senatului și grupurile parlamentare vor mai primi presa scrisă, restul senatorilor urmând să beneficieze zilnic doar o revistă a presei întocmită de o echipă din partea Secretariatului General, potrivit unui memorandum legat de achiziționarea de produse și servicii.
„Având în vedere bugetul extrem de redus pe care Senatul îl are, suma care a fost repartizată pentru acest articol bugetar este de numai 200 de mii de lei, situație în care cheltuielile efectuate cu presa scrisă pentru întreg anul 2010 s-a ajuns la un pic peste 100.000 de lei, urmând ca numai grupurile parlamentare și președintele Senatului să primească presă scrisă într-o proporție adecvată anilor anteriori”, a spus Chelaru.
El a adăugat că a fost găsită soluția ca Secretariatul General al Senatului să „încropească” o echipă care să redacteze, în fiecare dimineață, până la ora 08.00, o revistă a presei care să fie prezentată tuturor senatorilor în mapa de lucru.
Pe de altă parte, el a adăugat că Senatul a mai aprobat și punerea în funcțiune a unei aplicații pe pagina web a Senatului referitoare la cheltuielile realizate de senatori.
„A fost o solicitare din partea mai multor organisme non-guvernamentale. În acest moment, cheltuielile senatorilor pot fi vizualizate pe domenii în raport cu criteriile obișnuite – deplasări făcute, locul unde domiciliază, colegiul, etc. Toate cheltuielile sunt la dispoziția publicului larg”, a precizat Chelaru.