Biroul Permanent al Senatului a decis, marți, că senatorii aleși în circumscripțiile din afara țării vor putea realiza o singură deplasare în colegiu pe sesiune parlamentară.
Vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu (PSD) a spus că acești parlamentari vor putea ca în vacanța de vară și în cea de iarnă să facă „un periplu mai lung, pentru că atunci dispun de mai multe zile”.
„A te deplasa în mai multe zile, în mai multe țări și în mai multe locuri este mai ieftin. Acest lucru trebuie organizat”, a menționat senatorul.
Decizia conducerii Senatului a fost luată pe baza unui memorandum intern propus de secretarul general al instituției, în care se prevede că aceste deplasări în străinătate se vor realiza cu aprobarea Biroului Permanent, în urma unei solicitări scrise adresate de către senatori Direcției Generale pentru Cooperare Parlamentară Externă.
Cheltuielile pentru deplasările în străinătate, aprobate de Biroul Permanent, vor fi decontate din bugetul Senatului, în limita bugetului aprobat.
Și conducerea Camerei Deputaților a luat o decizie similară în 4 martie. Biroul Permanent al Camerei a stabilit atunci că deputații aleși în circumscripțiile din afara țării vor avea dreptul să facă o singură deplasare pe sesiune în aceste circusmcripții și câte două în vacanțele parlamentare.