Senatorii care pleacă din PDL și-au citit demisiile în plen, anunțând că activează ca independenți



Senatorii Andrei Volosevici și Mihai Rogojan și-au citit, luni, în plen, demisiile din Partidul Democrat Liberal, ei anunțând că vor activa ca parlamentari independenți, informează Mediafax.Senatorii PDL și-au depus demisiile scrise la plenul Senatului. În prima parte a ședinței ei au absentat, astfel încât aceste demisii nu au putut fi validate.După pauză, președintele Senatului, Crin Antonescu a anunțat că se revine la subiect și că cei doi senatori sunt prezenți pentru a-și susține demisiile.Andrei Volosevici și Mihai Rogojan au declarat în plen că demisionează din PDL și că vor activa ca și senatori independenți. „Asta a fost tot pe ziua de azi, la capitolul demisii”, a spus Antonescu.La rândul lor, senatorii Haralambie Vochițoiu, Simeon Purec și Dumitru Marcel Bujor și-au anunțat, luni, demisiile din grupul parlamentar Partidul Poporului-Dan Diaconescu și trecerea la UNPR, ei precizând că vor activa, din acest moment, în grupul parlamentar al PSD din Senat.Haralambie Vochițoiu a declarat în plen că începând de luni își dă demisia din grupul PPDD și va pleca „la PUNR”.”Deocamdată nu avem PUNR, avem UNPR”, i-a replicat președintele Senatului, Crin Antonescu, spre amuzamentul sălii.La rândul său, senatorul Ion Simeon Purec a precizat că din data de 31 ianuarie, a demisionat din PPDD și s-am înscris în UNPR, voi activa, în cale de cunoștință, în grupul PSD, același anunț fiind făcut de senatorul Dumitru Marcel Bujor.



Recomandări

Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Senatului