Aproximativ 10% dintre senatori au cerut Secretariatului General al instituției să li se deconteze cazarea în regim privat, urmând să primească circa 3.000 de lei, lunar, în acest sens, iar 74 au acceptat să locuiască la hotelurile București sau Favorit. „Sunt 12 senatori care au făcut cerere să li se deconteze cazarea în regim privat. Ei vor primi 70% din tariful minim practicat de unitățile hoteliere, adică aproximativ 98 lei pe zi”, a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul Direcției economice a Senatului, Adriana Iliescu.
Senatorii care au făcut cerere de decontare a cheltuielilor de cazare sunt Marius Bota (PSD), Sorin Chivu (PSD), Petre Daea (PSD), Szabo Fekete (UDMR), Paul Ichim (PNL), Dorel Jurcan (PDL), Cezar Măgureanu (PNL), Alexandru Mazăre (PSD), Alexandru Pereș (PDL), Daniel Savu (PSD), Doina Silistru (PSD) și Valeca Șerban (PSD).
Din cei 137 de senatori, 74 au acceptat să locuiască într-unul din cele două hoteluri cu care Senatul are contract, respectiv București și Favorit, 13 au fost aleși în circumscripțiile din Capitală, iar restul trebuie să se decidă unde vor locui în acest mandat.
Conform articolului 40, aliniatul 2 din Statutul deputaților și senatorilor, parlamentarilor, care nu au domiciliul în municipiul București, li se asigură pe durata mandatului cazare gratuită sau, la alegere, în cazul în care nu beneficiază de cazare gratuită, li se acordă, pe noapte, pe baza de declarație pe propria răspundere dată în condițiile legii, 70% din tariful minim practicat de unitățile hoteliere și care este achitat unui deputat sau senator.
Peste 100 de deputați din totalul de 334 au făcut cereri pentru a fi cazați, pe perioada actualei legislaturi, la hotel, în timp ce 66 au optat pentru alt tip de cazare, iar peste jumătate dintre senatori au ales să locuiască în timpul mandatului de patru ani în regim hotelier.
Doi dintre deputații care au făcut cerere pentru a fi cazați în regim hotelier sau în alt tip de spații, Eugen Bădălan și Valeriu Zgonea dețin, potrivit declarațiilor de avere, locuințe în Capitală.
Secretarul general al Camerei Deputaților Gheorghe Barbu a declarat, vineri, că dintre cei 334 de deputați, un număr de 66 au optat pentru cazare în alte spații decât hotel, în timp ce mai mult de 100 de deputați vor să fie cazați la hotel.
Barbu a precizat, pentru MEDIAFAX, că în legislatura 2008-20012, sunt cu 70-80 mai mulți deputați care locuiesc în provincie față de legislatura trecută și cărora, potrivit legii, trebuie să li se asigure cazare în București, iar acest lucru necesită un efort bugetar mai mare.