Senatorii au respins, luni, cererea președintelui Traian Băsescu de reexaminare a unui proiect legislativ care prevedea exceptarea de la plata accizelor în cazul producerii țiucii și rachiului destinate consumului propriu în limita a 250 litri anual. „Directiva CE nr. 92/83/CEE prevede, prin derogare, obținută în urma negocierii directe, cel mult reducerea la 50% a nivelului accizelor și doar pentru o limită de 50 de litri pe an pentru fiecare gospodărie individuală pentru producția de țuică și rachiuri din fructe destinate consumului individual, reducere deja prevăzută de actuala formă a Legii 571/2003 privind Codul Fiscal”, se arată în cererea de reexaminare semnată de președintele Traian Băsescu.
Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Grațiela Iordache a declarat că Guvernul recomandă aprobarea cererii de reexaminare pentru că, în caz contrar, ar fi încălcată directiva comunitară în domeniu.
„Ar încuraja și procesul de evaziune fiscală, din moment de reprezentanții organelor fiscale nu mai pot verifica, prin probe de producție, timpii de fabricație ai instalațiilor sau randamentul în alcool”, a mai susținut Grațiela Iordache.
Conform proiectului adoptat de Parlament,”țuica și rachiurile din fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita unei cantități echivalente de cel mult 250 litri de produs pentru fiecare gospodărie individuală/an, cu concentrație alcoolică de 100% în volum, se exceptează de la plata accizelor”.
Pentru respinegerea cererii de reexaminare au votat 51 de senatori, 41 s-au exprimat pentru, iar trei s-au abținut.
Proiectul de lege, adoptat de Senat în octombrie 2007 și de Camera Deputaților în septembrie 2008, a fost trimis șefului statului spre promulgare în octombrie 2008.
Senatul este prima Cameră sesizată, Camera Deputaților fiind decizională.