Senatorii au aprobat ecotaxa pentru pungile din plastic distribuite de comercianți



Senatorii au aprobat, marți, OUG 25/2008, care introduce începând cu 1 ianuarie 2009 o taxă de 0,2 lei/bucată pentru pungile tip sacoșă fabricate din materiale care nu sunt biodegradabile, distribuite gratuit în prezent de comercianți. Taxa, denumită „ecotaxă”, a fost fixată la valoarea de 0,2 lei/pungă tip sacoșă confecționată din material greu biodegradabil, va fi aplicată de la 1 ianuarie 2009 și va fi evidențiată distinct pe documentele de vânzare. Aceasta va fi vărsată la Fondul pentru Mediu, iar valoarea va trebui afișată la loc vizibil, pentru informarea consumatorilor finali.
Pentru neafișarea la loc vizibil a valorii ecotaxei va fi aplicată de către inspectorii Gărzii Naționale de Mediu o amendă cuprinsă între 2.000 lei și 2.500 lei.
Ecotaxa va fi declarată și plătită lunar de către comercianți, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea. Pentru neachitarea taxei la termen vor fi calculate majorări de întârziere conform Codului de procedură fiscală.
„În ultimii ani, România s-a confruntat cu problema volumelor mari de deșeuri de ambalaje, în special a ambalajelor de desfacere – pungile de tip sacoșe, care se regăsesc în mare măsură abandonate în mediu. Creșterea într-un ritm alarmant a consumului de pungi tip sacoșe, fabricate din materiale greu degradabile, minimum 100 de ani, a condus la generarea unor cantități importante de deșeuri. Introducerea unei taxe, denumită ecotaxă, are rolul de a micșora consumul de astfel de ambalaje prin descurajarea distribuției gratuite”, se arată în expunerea de motive a Ordonanței de Urgență a Guvernului.
De asemenea, conform textului actului normativ, taxa pe poluarea auto va deveni sursă pentru veniturile Fondului pentru Mediu.
Decizia Senatului a fost luată cu 37 de voturi „pentru” și 8 abțineri.
Senatul este primă Cameră sesizată, Camera Deputaților fiind forul decizional.