Senatoarea liberală Steliana Vasilica Miron continuă războiul cu marii retaileri din România. Ea îi acuză pe reprezentanții marilor lanțuri de magazine că au crescut arbitrar prețurile la alimentele de bază, ajungându-se în acest moment să plătim cu 30-40% mai mult față de germani, spre exemplu, în timp ce veniturile noastre sunt de cinci ori mai mici.
„După ce săptămâna trecută, reprezentanții marilor retaileri au comunicat în fața presei, comisiilor parlamentare, că prețurile la produsele alimentare nu au crescut și că doar s-au anulat ofertele promoționale de Paște, domnul ministru al Agriculturii a plecat împreună cu televiziunile în hipermarketuri, pentru a confirma acest «mare adevăr». Nu cred că acest lucru se mai întâmplă în vreo țară europeană. Nu-mi închipui că în Bundestag, la vreo comisie parlamentară s-au prezentat reprezentanții retailerilor ca să răspundă de ce au crescut prețurile. Nu-mi închipui că acest lucru se poate întâmpla în Parlamentul Italiei sau al Poloniei. Nu-mi închipui nici că în Congresul Statelor Unite vreo comisie discută cu marii retaileri scăderea prețurilor produselor alimentare. În concluzie, România este țara bufoniadelor televizate”, este de părere Steliana Vasilica Miron.
În opinia senatoarei liberale de Suceava, marii retaileri fac legea în România prin contracte de exclusivitate cu producătorii, cu furnizorii, prin clauze care elimină orice concurență.
„Prin taxe de raft, prin taxe de poziție de raft, prin taxe de listă sunt crescute artificial prețurile de desfacere a produselor alimentare. Marii retaileri profită mai ales de poziția lor rezultată din vadurile comerciale cele mai bune, pe care le dețin în orașe, obținute de cele mai multe ori cu sprijinul total și iresponsabil al autorităților locale. Astfel, orice concurență nu ar avea nici cea mai mică șansă de supraviețuire într-o competiție cu aceștia. Cu toate acestea, retailerii vor mai mult. Vor ca românii să cheltuiască toate veniturile lor, tot ce câștigă, doar în magazinele lor”, a arătat Steliana Miron.
Parlamentarul sucevean se întreabă de ce reprezentanții Consiliului Concurenței nu au analizat niciodată contractele încheiate de producători cu retaileri, de furnizori cu retaileri, pentru a se pronunța dacă aceste contracte sunt anticoncurențiale, în condițiile în care totul este suportat de cetățeanul de rând, care nu are nici o pârghie legală pentru a reacționa și pentru a se apăra.
Steliana Miron este de părere că lipsa de reacție a instituțiilor statului va avea același efect ca în cazul devalizărilor de la CFR, ceea ce a dus la prăbușirea aproape totală a acestei instituții cândva emblematică.
„Ținând cont de evoluția prețurilor în țara noastră, de lipsa reacțiilor reale ale autorităților, în cât timp credeți că românii vor ajunge să se împrumute, nu pentru autostrăzi, nu pentru dezvoltare economică, ci doar pentru mâncare?”, este întrebarea pe care Steliana Miron i-a adresat-o premierului Victor Ponta.