Hotărâre

Senatoarea PNL de Suceava Steliana Miron și-a anunțat intenția de a candida pentru Primăria Rădăuți

Steliana Miron: „După ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp în Rădăuți, după arestarea și suspendare unui primar, și apoi numirea unui primar interimar, mi-am exprimat intenția de a candida”
Steliana Miron: „După ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp în Rădăuți, după arestarea și suspendare unui primar, și apoi numirea unui primar interimar, mi-am exprimat intenția de a candida”

Senatoarea PNL de Suceava Steliana Miron și-a anunțat sâmbătă candidatura pentru funcția de primar al municipiului Rădăuți. Steliana Miron a fost întrebată în cadrul unei conferințe de presă dacă intenționează să candideze la alegerile locale din anul 2016, ea declarând că nu exclude posibilitatea de a-și depune candidatura din partea PNL pentru Primăria Rădăuți. Steliana Miron a precizat că anunțul oficial va fi făcut într-o conferință de presă pe care o va organiza la Rădăuți.
„După ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp în Rădăuți, după arestarea și suspendare unui primar, și apoi numirea unui primar interimar, mi-am exprimat intenția de a candida. Dar voi avea o discuție și în cadrul organizației PNL Rădăuți și voi face o conferință de presă alături de președinte și de echipa care mă va sprijini pentru această candidatură”, a spus Steliana Miron.
În momentul de față municipiul Rădăuți este condus de consilierul local PSD Tiberiu Maerean, care în data de 18 septembrie 2014 a fost ales în funcția de viceprimar. Prin arestarea și suspendarea din funcție a primarului ales Aurel Olărean, atribuțiile sale au fost preluate de viceprimarul Tiberiu Maerean.
„Mi-am exprimat intenția de a candida în interiorul partidului pentru a fi desemnată candidat din partea PNL pentru Primăria Rădăuți. Sper într-o competiție puternică în interiorul PNL pentru că cel care va câștiga să fie capabil să-l învingă pe viitorul candidat al PSD, și totodată să contribuie în mod pozitiv la victoria candidatului nostru pentru președinția Consiliului Județean”, a subliniat Steliana Miron.
În cadrul aceleiași conferințe de presă susținute sâmbătă, senatoarea Steliana Miron a declarat că liberalii au demarat „întărirea structurile din teritoriu”, fiind prezentă alături de deputatul Dumitru Pardău la ședințele de partid care au avut loc în Panaci și Crucea, localități din colegiul în care a fost aleasă senator al României. „Mă bucur că sunt oameni care vor să fie în continuare alături de noi, foarte mulți dintre aceștia fiind tineri. Pe lângă activitatea din colegiu mă voi ocupa și de activitatea de organizare a filialelor din colegiul Rădăuți, unde alături de domnul Mironiuc (n.r. Dan Mironiuc, liderul PNL Rădăuți) sunt sigură că voi face o echipă foarte bună”, a spus Steliana Miron.
Nu în ultimul rând, ea a anunțat că în ceea ce privește activitatea parlamentară intenționează să demareze o campanie la nivelul cabinetelor parlamentare ale PNL pentru susținerea inițiativelor legislative pe care le-a inițiat.

Recomandări

Maestrul Matei Vișniec a devenit Doctor Honoris Causa al Universității „Alexandru Ioan Cuza” și cetățean de onoare al Iașiului

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională

Întâlnirea pastoral-misionară de la Câmpulung Moldovenesc a marcat finalul conferințelor preoțești din Eparhia Sucevei și Rădăuților

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan

Senatorul PSD Florin Jianu a anunțat de la Suceava că demisionează din Parlament pentru a reveni la conducerea Patronatelor IMM România

Dorin Goian spune că promisiunile din campanie nu s-au respectat, iar Primăria Suceava nu a ajutat financiar echipa de fotbal Cetatea