Senatorii au aprobat, ieri, propunerea legislativă care prevede că Ziua Limbii Române va fi sărbătorită în fiecare an la 31 august.
Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Limbii Române a fost adoptată cu 102 voturi „pentru”, două voturi „împotrivă” și o abținere, senatorii însușindu-și, prin vot, și amendamentele propuse de Comisia pentru cultură.
Proiectul legislativ, inițiat de 166 de parlamentari din toate grupurile politice, prevede ca Ziua Limbii Române să fie marcată de către autorități și instituțiile publice, inclusiv reprezentanțe diplomatice și institute culturale ale României, precum și de instituții românești din străinătate, prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate limbii române.
La propunerea Comisiei pentru românii de pretutindeni, senatorii din Comisia pentru cultură au votat eliminarea din textul legii a prevederii prin care se propunea ca Parlamentul României să se întrunească în ședință solemnă în data de 3 septembrie 2011, pentru sărbătorirea Zilei Limbii Române, întrucât termenul a fost depășit.
În expunerea de motive, inițiatorii propunerii legislative explică faptul că „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.
Legea are un caracter ordinar, Senatul fiind prima Cameră sesizată.