Senat: Reînmatricularea vehiculelor înregistrate în alte state membre UE, simplificată



Comisia economică din Senat a adoptat, miercuri, raport de admitere privind o propunere de regulament PE, care prevede simplificarea procedurilor de reînmatriculare a unui vehicul din alt stat membru, prin recunoașterea inclusiv a inspecției tehnice auto.
Potrivit propunerii de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de simplificare a transferului de autovehicule înmatriculate în alt stat membru, se dorește simplificarea administrativă în folosul cetățenilor, întreprinderilor și autorităților de înmatriculare, în special în schimbul electronic de date privind înmatricularea vehiculelor.
Conform expunerii de motive la proiectul de propunere, obiectivul general al inițiativei este de a îmbunătăți funcționarea pieței unice prin eliminarea obstacolelor administrative legate de procedura de reînmatriculare a autovehiculelor, care împiedică, în prezent, libera circulație a autovehiculelor.
Pentru aceasta, statele membre trebuie să își acorde reciproc drept de acces la datele privind înmatricularea vehiculelor, pentru a îmbunătăți schimbul de informații și pentru a accelera procedurile de înmatriculare.
Normele naționale din statele membre solicită adesea întreprinderilor și cetățenilor stabiliți pe teritoriul lor să înmatriculeze în statul respectiv un autovehicul înmatriculat de o persoană terță stabilită în alt stat membru, inclusiv în cazul în care automobilul nu este utilizat permanent în statul membru care solicită înmatricularea.
Potrivit Regulamentului Parlamentului European, este necesar să se stabilească statele membre să recunoască reciproc valabilitatea înmatriculării în alt stat membru. În plus, este necesar să se prevadă o procedură de înmatriculare simplificată, care să includă recunoașterea documentelor eliberate și a inspecției tehnice auto efectuate în alt stat membru și să prevadă cooperarea administrativă între autorități privind schimbul de date lipsă.
Regulamentul european stabilește procedurile de înmatriculare ale vehiculelor înmatriculate în alt stat membru.
Astfel, în cazul în care titularul certificatului de înmatriculare își schimbă reședința obișnuită într-un alt stat membru, el ar trebui să solicite înmatricularea vehiculului înregistrat în alt stat membru în termen de șase luni de la sosire.
În cursul perioadei de șase luni nu trebuie să fie restricționată utilizarea vehiculului.
De asemenea, autoritățile de înmatriculare a vehiculelor nu pot efectua controale fizice ale vehiculului înregistrat în alt stat membru înainte de înmatriculare decât în anumite cazuri: dacă informațiile furnizate de solicitant pentru înmatricularea vehiculului nu se găsesc în registrul auto al statului membru, dacă informațiile sunt diferite de evidențele autorității, dacă autoritățile au motive întemeiate să creadă că dispozițiile tehnice în baza cărora s-a omologat vehiculul nu sunt echivalente cu dispozițiile proprii sau dacă sunt necesare inspecții tehnice auto.
În cazul în care o persoană a cumpărat în alt stat membru un vehicul care nu are certificat de înmatriculare, poate solicita autorității de înmatriculare a vehiculelor să elibereze un certificat de înmatriculare temporară a vehiculului în vederea transferului său în alt stat membru, certificatul fiind valabil pentru o perioadă de 30 de zile.