Senat: Polițiștii care obțin „nesatisfăcător” de două ori la evaluările sportive își pierd slujba



Senatul a adoptat tacit, luni, o inițiativă legislativă care prevede că polițiștii care obțin calificativul „nesatisfăcător” de două ori la evaluările sportive periodice își pierd locul de muncă.
Potrivit proiectului, inițiat de senatorul Iulian Urban, neprezentarea polițistului la evaluările sportive periodice în termen de șase luni de la data stabilită, motivat de scutirea medicală nejustificată, sau prezentarea și obținerea calificativului „nesatisfăcător”, de două ori, nenerează încetarea raporturilor de serviciu.
Urban explică, în expunerea de motive, că a propus acest proiect deoarece în structurile Administrației și Internelor au ajuns să fie încadrați în serviciu tot mai mulți polițiști care nu au o conduită fizică corespunzătoare sau care eludează examenele periodice sportive fie prin scutiri medicale nejustificate, fie prin alte motivări.
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 360/2002 privind Statutul polițistului urmează să fie dezbătură de Camera Deputaților, care este Cameră decizională.