Părinții care au realizat venituri impozitabile timp de 12 luni în ultimii doi ani anteriori nașterii copilului ar putea să beneficieze, începând cu 1 ianuarie 2015, de indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, potrivit unei inițiative legislative adoptate, cu amendamente, de Senat.
Prin raportul Comisiei pentru muncă, însușit de plenul Senatului, termenul inițial propus de inițiator, de trei ani, a fost redus la doi ani, pentru a fi armonizat și cu legislația privind acordarea indemnizației de șomaj, unde se iau în calcul 12 luni lucrate în ultimii doi ani anteriori depunerii cererii de șomaj.
Potrivit inițiativei legislative care modifică Ordonanța 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, indemnizația ar urma astfel să se calculeze raportat la ultimele 12 luni din acești doi ani.
„Se urmărește prin prezenta lege eliminarea unei discriminări create în rândul persoanelor cu copii. La momentul actual, în România se acordă concediu de creștere a copilului și indemnizație persoanelor care în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului au realizat venituri profesionale supuse impozitului. Această prevedere a condus la situații în care persoane care au muncit 10-15 ani, dar în ultimele 12 luni anterioare nașterii copilului nu au mai lucrat sau au lucrat parțial, nu pot beneficia de concediu și indemnizație de creștere a copilului, deși au contribuit zeci de ani la bugetul asigurărilor sociale, însă, persoane care au muncit de-a lungul vieții doar cele 12 luni dinaintea nașterii copilului beneficiază de această indemnizație”, se menționează în expunerea de motive la proiectul de lege.
Propunerea legislativă, inițiată de senatorul PDL Mihaela Popa, a fost adoptată de Senat cu 90 de voturi „pentru” , în calitate de prima Cameră sesizată.