Senatorii au adoptat, marți, un amendament la o ordonanță de urgență de modificare a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit căruia atât judecătorii, cât și procurorii, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, vor avea calitatea de demnitar.
Amendamentul a fost propus de către președintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă (PSD).
Senatorii au votat, cu 64 de voturi „pentru” și o abținere, Ordonanța de urgență 23/2012 pentru modificarea și completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
În varianta adoptată de senatori, durata mandatului membrilor aleși ai Consiliului Superior al Magistraturii este de șase ani, fără posibilitatea reînvestirii.
„Având în vedere Raportul pe justiție și afaceri interne, să considerăm cu toți că este o obligație pe care ne-am asumat-o. Nu comportă discuții ideologice, este o lege tehnică, astfel încât trebuie să fim cu toții prezenți ca să o votăm”, a declarat, înainte de vot președintele Comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă (PSD).
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în calitate de cameră decizională.