Senat: Furnizorii de servicii sociale care nu au acreditare pot fi amendați cu 20.000 de lei



Senatorii au adoptat, ieri, un proiect de lege inițiat de Guvern prin care se propune sancționarea cu amendă de la 10.000 la 20.000 de lei a furnizorilor privați sau publici de servicii sociale care funcționează fără certificat de acreditare.
Proiectul propune ca funcționarea fără licență să fie considerată contravenție.
Potrivit prevederilor adoptate de senatori, furnizorii, atât cei publici cât și cei privați, pot acorda servicii sociale numai dacă dețin certificat de acreditare, în caz contrar fiind pasibili de amendă contravențională de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.
Legea, care are caracter ordinar, mai prevede că sancțiunile pentru nerespectarea legislației în domeniu, se vor constitui ca venit la bugetul de stat.
Proiect de lege privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, care a fost adoptat cu 54 de voturi „pentru” și un vot „împotrivă”, urmează să fie transmis Camerei Deputaților, care este Cameră decizională.