Senat-Despăgubiri în titluri de stat pentru cei care au avut depozite la CEC pentru un autoturism



Persoanele fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării unui autoturism vor fi despăgubite prin emisiune de titluri de stat, într-o singură tranșă, potrivit unui proiect de lege de modificare a Ordonanței de Guvern 156/2007, adoptat, marți, de Senat.
Senatorii au adoptat, cu 52 de voturi „pentru” și două abțineri, proiectul de lege privind modificarea articolului 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC în vederea achiziționării de autoturisme.
Suma reprezentând despăgubirea pentru cuantumul depozitului va fi asigurată de către Ministerul Economiei și Finanțelor prin emisiunea de titluri de stat de valoare nominală egală cu valoarea despăgubirii.
Titlurile de stat respective sunt emise pe numele CEC, sunt nenegociabile, nepurtătoare de dobândă și au scadența la un an de la data emiterii.
Conform proiectului, vor fi emise titluri de stat pentru fiecare din cei 37.462 de deponenți la CEC aflați sub incidența OUG 156/2007.
La data scadenței, care este 21 decembrie 2008, Ministerul Economiei și Finanțelor procedează la răscumpărarea acestora, într-o singură tranșă, prin plata pe numele CEC a sumei de 759.784.177,26 lei, reprezentând valoarea totală a titlurilor de stat emise.
În prima zi bancară imediat următoare scadenței emisiunii de titluri de stat, CEC procedează la stingerea obligației de plată către cei 37.462 deponenți, prin alimentarea fiecărui cont deschis al deponenților cu suma reprezentând valoarea individuală a despăgubirii.
Persoanele fizice care au dreptul la despăgubire se pot prezenta, în prima zi imediat următoare datei scadenței, la ghișeele CEC, în vederea punerii la dispoziție a sumelor cuvenite, iar pentru a putea ridica banii trebuie să prezinte în original documentele „cec cu suma limitată”, act de identitate și, după caz, act de stare civilă, procură specială autentificată, certificat de moștenitor.
Senatul este primă Cameră sesizată cu acest act normativ, Camera Deputaților având competență decizională.