Senat: Comercializarea țigărilor, interzisă numai în incinta spitalelor și unităților de învățământ



Senatul a adoptat, marți, un proiect de lege care interzice comercializarea produselor din tutun în incinta spitalelor și a unităților de învățământ preuniversitar, eliminând interdicția de vânzare pe o rază de 50 de metri față de aceste instituții.
Senatul a adoptat, marți, cu 53 de voturi „pentru”, 3 „împotrivă” și 3 abțineri, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 5/2008 pentru modificarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Potrivit acestui act normativ, „se interzice comercializarea produselor din tutun în spitale și unități de învățământ, cu excepția unităților de învățământ superior”. Propunerea legislativă elimină astfel interdicția actuală de vânzare a produselor din tutun pe raza de 50 de metri față de spitale și unități de învățământ.
De asemenea, proiectul abrogă prevederea potrivit căreia Ministerul Sănătății trebuia să înființeze un Centru Național pentru Controlul Tutunului.
Senatul este prima Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaților.