Nu mai este mult până când ne vom bucura cu toții de marea sărbătoare a Nașterii lui Iisus. Atât cei mici, cât și cei mari vom cinsti cum se cuvine însemnătatea momentului și îi vom mulțumi lui Moș Crăciun pentru darurile oferite. Sub pomul împodobit, în cântec de colind, vom fi alături de cei dragi, vom fi fericiți. Noi, cei de astăzi, vedem sărbătoarea prin ochii omului modern, care printr-un simplu gest își poate procura toate cele necesare sărbătorii, doar printr-o vizită la supermarket. Unde sunt cozonacii cu nucă, aromați, ai bunicii, merele, nucile și colacii oferiți colindătorilor, gerurile și zăpezile de altădată? Sabina Ispas, folclorist, director al Institutului de Etnografie și Folclor „C. Brăiloiu“, ne va purta în lumea necunoscută de mulți dintre noi a Crăciunului de altădată.
Din Ajunul Crăciunului, până de Sfântul Ion
„Au rămas ceremoniale sau activități festive care se practicau cu mai multă intensitate în prima jumătate a secolului al XX-lea și în secolele anterioare. Este vorba despre desfășurările dramatice în care intră colindatul, umblatul cu steaua, mersul cu Irozii și cu Viflaemul, care sunt atestate în sec. al IX-lea în Bizanț, și care pot fi regăsite și astăzi în unele spații din România. Așadar, avem de-a face cu o vechime de 1.000 de ani, certificată, ceea ce ne dă de înțeles că avem una dintre cele mai bogate și complexe sărbători. Aceste sărbători ale Crăciunului țin din Ajunul Crăciunului, din seara zilei de 24 decembrie, până de Sfântul Ion. Acum se poate spune cu certitudine că nu au existat diferențe esențiale în felul în care a fost implicată comunitatea în sărbătorirea Crăciunului și în punctarea momentelor rituale importante în zona urbană și rurală“, este de părere cercetătorul Sabina Ispas.
În cete, la colindat
Pe timpuri, în toată această perioadă a sărbătorilor, care începea de Sfântul Andrei și care avea punct important de Sfântul Nicolae, și un altul, sacrificial, de Ignat, aproape fiecare membru al familiei avea câte ceva de făcut. Copiii erau vestitorii.
Folcloristul de la Institutul de Etnografie și Folclor din Capitală spune: „Colindatul copiilor, pițărăii sau mersul cu nițălașul, care de obicei se făcea cu o zi înainte, pe 23 decembrie, erau întruchiparea purității, care în textul sacru era reprezentată de cântarea îngerilor, cei care au anunțau nașterea. Singurele daruri pe care copiii le primeau erau fructele uscate și colacii, nucile și merele, care se consumau la o masă comună. Acești înaintemergători marcau un spațiu de purificare prealabilă al desfășurării sărbătorilor. Ei purtau în mână colindițe, însă și aici există diferențe locale. Aceste colindițe erau niște bețe frumos împodobite, cu care copiii scormoneau tăciunii din vatră. Se poate spune că aceasta este o primă expresie a relației dintre ritualul de sărbătoare și accepția luminii. Simbolistica acțiunii copiilor era aceea de a media, de a stimula efectul luminos al focului. Astăzi, nu se mai practică acest obicei. Mărturiile existente atestă existența acestui obicei și la popoarele pregermanice și la popoarele precreștine, însă semnificația era cu totul alta“, este de părere Sabina Ispas.
Copiii erau secondați de ceata de colindători maturi, „una dintre cele mai importante componente rituale din întregul ciclu calendaristic. Existau două cete bărbătești de colindători. Avem numai vreo două-trei localități unde există cete de femei, în Argeș și Brăila. Cetele erau în majoritatea lor bărbătești și aveau un caracter aproape ezoteric, deci de inițiere. Aceste cete de colindători aveau repertorii specifice, cu o succesiune a cântărilor, cu locuri bine fixate, începeau cu poarta, ușa, fereastra și apoi în interior, în jurul mesei, la icoane. Repertoriile erau de colinde generale, cele pentru gospodărie, pentru casă și apoi pentru fiecare membru al familiei“, a mai adăugat directorului Institutului de Etnografie și Folclor.
Tematica colindelor era foarte bogată, mare parte din aceasta se axa pe ciclul vieții de familie, familia fericită, familia tânără. De asemenea, colindele mai vechi aveau mesaje legate de cele Șapte Taine, mesaje catehetice. Altele mai recente prezintă, după cum știm, nașterea, bucuria nașterii, prezența Fecioarei Maria, prezența sfinților, mai apar chiar Adam și Eva, protopărinții.
Obiceiul descolindatului
În aceeași ordine de idei, Sabina Ispas adaugă: „Un alt eveniment interesant, care nu se manifestă peste tot, dar se pare că în trecut a fost destul de cunoscut, a fost numit de Petre Caraman descolindatul. Se referă la o serie de acțiuni negative întreprinse împotriva celor care nu primeau colindătorii în gospodăria lor. De multe ori s-a interpretat această acțiune ca o agresivitate a cetei de colindători, dar în realitate nu este așa, este un mijloc de a elimina din structura rituală acele gospodării care ar fi putut să primejduiască unitatea comunității. Unul din rosturile colindatului era să recreeze în spațiul și timpul sacre, în contextul teofaniei de Crăciun, unitatea spirituală.“
Se colinda din seara de 24 decembrie și până în 25 decembrie, când avea loc agapa (n.r. masă comună, frățească, la vechii creștini), la care se adăuga obiceiul colindatului de Bobotează și de Sfântul Ioan. De asemenea, folcloristul Sabina Ispas susține că astăzi se face o confuzie gravă între cântece de Crăciun și colinde. Acestea din urmă sunt componente ale vechiului ritual, ceea ce se cântă astăzi sunt cântece de Crăciun. A colinda nu înseamnă a merge din loc în loc, din casă în casă, după cum greșit a apărut și expresia „a colinda magazinele“, ci înseamnă a vesti. De asemenea, nici cântecul de stea nu este colind. Și nu este corect „a colinda cu steaua“, ci „a umbla cu steaua“. Aparent, cântecul de stea pare mai nou, dar cum trimiteri cu privire la umblatul cu steaua apar încă din secolul al IX-lea, rezultă că numai repertoriul este unul îmbunătățit, actualizat, pentru a fi pe înțelesul oamenilor de astăzi.
Plugușorul și sorcova, specifice românilor
Sorcovitul și Plugușorul nu le găsim în alte culturi. Plugușorul este un text, prin intermediul căruia, comunitatea este expiată, grâul chinuit preia păcatele omului. „Totodată, cred că ar trebui menționat umblatul cu capra. De obicei, capra însoțea cetele de colindători, nu se regăsea în perioada Anului Nou. Acest obicei s-a răspândit în perioada ultimilor 50 de ani“, adaugă Sabina Ispas.
Și continuă: „Întreaga perioadă a sărbătorilor de iarnă se bazează pe ceea ce am putea numi desfășurarea unui sistem dramatic. Colindatul este o dramă liturgică, la fel ca și mersul cu steaua, dar și semănatul și plugușorul iarăși sunt o desfășurare dramatică. Și ce se întâmplă de Bobotează este o desfășurare dramatică. Deci, ne aflăm în fața unei structuri dramatice prin gesturile tuturor celor implicați, de obicei bărbați, care dețin autoritatea, ei sunt sacrificatori, ei sunt oficianții. Femeile aveau alte tipuri de sarcini. În decursul celor 12 zile se consumă aceste acte dramatice, în spațiul și timpul sacre.“
Masa tradițională simboliza sacrificiul
Cât privește masa tradițională închinată sărbătorii, binevenită după perioada postului, cercetătorul Sabina Ispas spune că era momentul în care se consumau preparatele porcului, ale animalului sacrificat. Alături se găsea colacul, o altă formă a sacrificiului, de data asta hristic, și vinul.
În centru stau ramura verde, garanția învierii. Ramura verde o găsim și în ipostaza pomului raiului, care apare în textul de colind, vegetalul care asigură viața după moarte. De asemenea, pe masă se puneau paie. Pentru că acel colac care se punea pe masă se presupunea a fi trupul lui Iisus, paiele întruchipau ieslea. Lângă toate acestea se mai punea grâu încolțit sau crenguțele înflorite, aduse în casă de ziua Sfântului Andrei și se aprindea focul.
Bradul cu lumânări, pom al vieții
Bradul, așa cum dovedesc sursele documentare, a apărut în a doua jumătate a secolului al IX-lea, probabil pe filiera legăturilor cu lumea germanică. Bradul, în tradiția noastră, era legat de momentele importante ale vieții – naștere, căsătorie, moarte. Pe scurt, bradul simboliza ideea de pom al vieții. Este interesant că în unele părți ale lumii germanice, podoabele de pom nu erau chiar întâmplătoare. Se puneau mere, nuci, corabia, care simboliza biserica, crucea, îngerașii, lumânările.
Cât privește sărbătoarea Crăciunului de astăzi, Sabina Ispas conchide: „Nu este numai marketing, ci și o regândire a locului omului în Univers. Se merge pe existența eminamente seculară, în același loc. În același loc nu pot exista deodată și sacru și profan. Este o schimbare de mentalitate și de raport între om și divinitate. Astăzi, sărbătoarea s-a transformat în serbare, mai mult din rațiuni de destindere, și nu pentru că sărbătoarea în sine înseamnă ceva pentru om. Sărbătoarea Crăciunului este una dintre ofertele pe care Dumnezeu le face omului. Individul o acceptă sau nu acceptă. De el depinde“.
(Raluca BRODNER, sursa: Ziarul Lumina)
