În Sfânta și Marea Sâmbătă, creștinii prăznuiesc îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului Iisus Hristos, prin care omenirea chemată din păcat a fost mutată spre viață veșnică.
După ce Vinerea Patimilor ne-a amintit de răstignirea și chinurile lui Hristos, Sâmbăta Mare este o zi de reculegere în care se pomenește de înmormântarea Mântuitorului. În această zi ne gândim la patimile îndurate de Hristos pentru mântuirea noastră. Și anume, cugetăm la Mântuitorul care a fost în mormânt cu trupul și care apoi a Înviat.
În intervalul dintre răstignirea pe cruce și Înviere, Fiul lui Dumnezeu a zăcut în mormânt trei zile, pentru ca moartea sa să nu pară iluzorie oamenilor. Credincioșii care nu au apucat să vopsească joi ouă o pot face în Sâmbăta Mare, așa cum tot în această zi se coace pasca pentru a fi sfințită de Paște.
Tot în Sâmbăta Mare are loc și sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc bucate tradiționale, adică drobul, friptura și borșul de miel.
De asemenea, tot în Sâmbăta Mare, pentru că este o zi de odihnă, la Biserică nu se ține slujbă , pentru ca toți creștinii să se poată pregăti așa cum se cuvine pentru Învierea Mântuitorului.