– „Eu sunt pâinea vieții. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică…”
Jertfă și altar de jertfă, crucea este în același timp “semnul lui Hristos” și al creștinismului. Este, după Sfânta Scriptură: “Semnul Fiului Omului”. “Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului”, spune Mântuitorul Însuși (Matei XXIV, 30).
Biserica a văzut în acest semn crucea Domnului. Către această înțelegere ne conduc mărturisirile Sfintei Scripturi. Așa de pildă, “semnele” săvârșite de Moisi prin toiagul lui (Ieșire IV. 8-18), care e o preînchipuire a crucii. Sau semnul din viziunea lui Iezechil, când proorocul aude: “…Treci prin mijlocul cetății, prin Ierusalim, și însemnează cu semnul tău – adică al crucii (litera “tău” în alfabetul vechi grec avea exact forma crucii), pe frunte, pe oamenii care gem și care plâng din cauza multor ticăloșii care se săvârșesc în mijlocul lor” (Iezechiel IX, 4).
În Noul Testament de asemenea, dreptul Simeon întâmpinând pe Iisus în templu rostește către Maica Lui, Prea Sfânta Fecioară: “Acesta este pus ca un semn care va stârni împotrivire” (Luca 11, 34). “Semnul de împotrivire”, adică ceea ce va numi Sfântul Pavel: “sminteala crucii”. Către același înțeles ne conduc și cuvintele Domnului rostite în sinagoga din Capernaum. La întrebarea mulțimii: “Ce semne arăți ca să credem în Tine? Părinții noștri au mâncat mană în pustie…”. Iisus le răspunde: “Eu sunt pâinea vieții. Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică…” (Ioan VI, 3p, 31, 54). Hrana Lui era deci viața Lui, viața de jertfă, de cruce împărtășită și nouă prin “trupul și sângele Său” în Sfânta Euharistie.
În sfârșit, tot atât de evident este “semnul lui Iona”. Cum istorisește Sfântul Ev. Luca; în drum spre Ierusalim, Iisus se adresează celor de față și le zice: “Neamul acesta… cere semn; dar semn nu i se va da, decât semnul proorocului Iona. Căci precum a fost Iona semn Ninivitenilor, așa va fi și Fiul Omului semn acestui neam” (Luca X1, 29,30).
Trimiterea, încercarea prin care trecuse proorocul și propovăduirea lui erau un “semn” pentru Niniviteni, pentru pocăința lor. Cu atât mai mult Fiul Omului, prin tot ceea ce este și făptuiește El, este pentru noi “semn”, și ființă a semnului; sursă a tuturor semnelor care au călăuza spre mântuire și care toate duc ca și către o culme a lor, la cruce și înviere. Căci mai zice Domnul: “precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile și trei nopți așa va fi și Fiul Omului în inima pământului, trei zile și trei nopți. (Matei XII, 40).
– Crucea este semnul identității lui Hristos după care Îl recunoaștem
Astfel această luminoasă unitate a mărturiilor Sfintei Scripturi arată Crucea drept “Semnul Fiului Omului”; semnul vieții, al iubirii, al slujirii Lui. Al strălucirii și puterii Lui creatoare, căci “în puterea crucii” , a jertfei stă tăria creației și a înnoirii ei.
Tâlcuind împreună cuvintele profetice ale Domnului: “Soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea. Și atunci se va arăta pe cer Semnul Fiului Omului” (Matei XXIV, 29-30), Sfântul Ioan Gură de Aur observă cu adâncă pătrundere: “Vezi cît de mare este puterea semnului crucii ?… Crucea este mai strălucitoare și decât soarele și decât luna… Și să nu te minunezi că Domnul vine purtând crucea ? După cum a făcut cu Toma arătându-i semnul cuielor și rănile… tot astfel și atunci va arăta rănile și crucea, ca să arate că Acesta a fost Cel răstignit.
Crucea este deci semnul identității lui Hristos după care Îl recunoaștem. Este semnul “Tainei lui Hristos”, cum spune Sfântul Pavel, prin care ni se deschide iubirea dumnezeiască în toate sensurile, în “lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea” ei (Efes. III, 18), care sunt, cum explică Sfântul Grigorie de Nyssa, brațele, dimensiunile cosmice ale chipului plinătății ei. Brațe care cuprind zidirea în obârșia și chemarea ei luminoasă. De aceea și Sfântul Ev. Ioan vede “Mielul jertfit de la întemeierea lumii. (Apoc. XIII, 2), deci zidind-o prin jertfă, prin iubirea Sa; ca și după înviere pentru proslăvirea ei, când de asemenea Îl vede: “în picioare”, semn al învierii, dar “ca junghiat”, semn al jertfirii în fața Tatălui. Crucea apare astfel ca un semn etern al Fiului Omului, și aceasta pentru că e semnul iubirii și al jertfirii pentru viață și pentru tot mai multă viață, care constituie înseși ființa, condiția și sensul creației.
Semn al “Fiului Omului”, crucea este desigur și semn al creștinului. Ea revelând iubirea lui Hristos trebuie să reveleze și iubirea noastră ca chemare și răspuns. Este semnul schimbului de iubire între Dumnezeu și noi. Hristos nu se rușinează de crucea Sa, pentru că ne-a mântuit prin ea, ne-a iertat păcatele, ne-a arătat astfel cea mai înaltă iubire a Sa față de noi, dar prin aceasta ne-a și câștigat-o pe a noastră. De aceea în Sfintele Evanghelii se vorbește deopotrivă de “Crucea lui Iisus” și de crucea celui ce-L urmează pe Iisus. Crucea este semnul și locul în care ne întâlnim cu Iisus. (www.crestinismortodox.ro )
