Paștele Mic
Duminica imediat următoare Învierii – Duminica Tomii – este cunoscută în popor ca Paștele mic. În această zi, în unele locuri există obiceiul ca tinerii „să se lege frați”. Legământul se face „pe sânge”, „pe datul mâinilor” sau „pe păr”. La „frăția pe păr”, cei doi își smulg din cap câte un fir de păr pe care îl îngroapă apoi amândoi în același loc, numai de ei știut.
Paștele Blajinilor
Prima luni din a doua săptămână după Paști se mai numește Lunea Morților, Paștele Morților, Paștele Mici, Paștele Rohmanilor, Paștele Blajinilor sau Matcalăul. Blajinii sunt ființe mitice, care trăiesc pe Tărâmul Celălalt, dar păstrează legături cu lumea noastră. Li se mai spune Rohmani, Rocamni, Rugmani, Urici și Oameni Roșii. Ei locuiesc în Ostroavele Albe ale Apei Sâmbetei. Unii dintre ei au apucături dușmănoase. Cele mai multe legende îi prezintă însă ca pe niște ființe miloase, devotate lui Dumnezeu.
Blajinii sunt ființe mitice, care trăiesc pe Tărâmul Celălalt, dar păstrează legături cu lumea noastră. Se crede că ei provin din copii nebotezați, morți imediat după naștere. Alții spun că Rohmanii sunt oameni vechi, care au o credință mai curată decât a actualilor pământeni. Ei duc cam aceeași viață ca noi, având orașe și sate. La sfârșitul lumii ei vor lua locul oamenilor pe pământ.
De Paștele Blajinilor se crede ca sufletele morților sunt slobode; de aceea, în această zi se gătesc multe și alese bucate, împărțindu-se pe la vecini, cu credința că morții numai în această zi sunt liberi și pot gusta din mâncărurile pregătite. La cine nu serbează și nu dă morților de pomană vin morții noaptea și le cer. În unele ținuturi se împart doar ouă și colaci săracilor și se face slujbă la cimitir. De Paștele Blajinilor au loc sărbători câmpenești, unde se mănâncă oua roșii și încondeiate. Se crede că Blajinii se bucură tare mult văzându-i pe oameni că petrec la această sărbătoare.
Paștele cailor
Paștele Cailor se sărbătorește în ziua de joi din a șasea săptămână care urmează după Paști, când se crede că, pentru un ceas, și pentru o singură dată pe an, caii se satură de păscut iarba. Se pare că în vechime era o zi a Soroacelor, când se încheiau diferite afaceri. Cum data acestei sărbători putea varia de la an la an cu un număr mare de zile, importanța ei s-a diminuat treptat, primind un sens peiorativ: a nu da înapoi ceea ce ai împrumutat, a amâna până la Paștele Cailor, până la Sfântul Așteaptă, deci a nu te ține de cuvânt. (www.traditii.ro )
