Împlinirea Postului celui Mare stă în bucuria Sfintei Învieri. Cu toate acestea, fiecare săptămână din acest post are la capătul ei un „popas” special, care anticipează oarecum această finalitate a sa, adică Duminica Paștilor. Este vorba despre sâmbetele și duminicile din Postul cel Mare, zile aparte, atât ca rânduială liturgică, cât și ca mod al postirii.
Dacă celelalte zile de peste săptămână, de luni până vineri, sunt zile de postire aspră, mâncându-se o singură dată în zi fiertură de legume fără untdelemn și fructe, în sâmbetele și duminicile postului este dezlegare la untdelemn și vin. Aceasta, întrucât în aceste zile se săvârșește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, sâmbăta, respectiv Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, în primele cinci duminici. În celelalte zile din cursul săptămânii, doar miercurea și vinerea se săvârșește Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite, aceasta având un caracter ascetic, fiind specifică vremii Postului Mare.
Săvârșirea Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare în sâmbetele și duminicile postului creează atmosfera unor zile de praznic, ceea ce generează și dezlegările la untdelemn și vin de care am amintit. Zilele acestea de sâmbătă și duminică se transformă astfel în zile de pregustare a marii bucurii din ziua Învierii, având scopul de a-i întări pe creștini în ostenelile postului, arătându-le în același timp și capătul sau finalitatea acestor osteneli duhovnicești.
Zilele acestea de sâmbătă și duminică ale Postului Mare nu sunt altceva decât anticipări ale zilei celei fără de sfârșit a Împărăției lui Dumnezeu, al cărei început l-a făcut Mântuitorul Hristos în noaptea Sfintelor Paști, prin slăvita Sa Înviere din morți, redându-ne posibilitatea de a intra în Împărăția lui Dumnezeu, pe care am pierdut-o prin neascultarea protopărințior Adam și Eva. Astfel, sâmbetele și duminicile Postului Mare atrag atenția asupra trebuinței de a transforma viața noastră, în vederea așteptării „zilei celei neînserate” a Împărăției lui Dumnezeu, care „va să vie și deja a și venit” în mijlocul nostru. Sâmbăta și duminica, ca zile în care se săvârșește solemn Sfânta Liturghie, vin să sublinieze tocmai această dimensiune a odihnei Împărăției lui Dumnezeu, care a coborât deja la noi, intensificând dorul după împlinirea ei desăvârșită, „mai cu adevărat, în ziua cea neînserată…”. Sâmbăta și duminica devin astfel și zile ale așteptării, adică zilele dinaintea Zilei Celei Mari a Domnului, din Împărăția Sa.
Sâmbăta în general, iar în cazul nostru sâmbetele Postului Mare au, pe de o parte, caracterul acesta de „Sărbătoare a pregustării Împărăției”, iar pe de altă parte, de „Prăznuire a morții Domnului pe Cruce și a șederii Sale în mormânt, în așteptarea Învierii”. Tocmai de aceea, sâmbetele Postului Mare, ca de altfel toate sâmbetele din cursul anului liturgic, au și rostul pomenirii tuturor celor din veac adormiți în dreapta credință, adică a celor ce așteaptă roadele ce izvorăsc din Învierea Mântuitorului, în a cărei nădejde au adormit. Astfel, în sâmbăta a doua, a treia și a patra din post, după Sfânta Liturghie se săvârșește pomenirea de obște a tuturor celor din veac adormiți în dreapta credință. Aceasta pentru că în Hristos Cel mort și Înviat, moartea a fost distrusă dinlăuntru, Învierea Domnului strălucind în noaptea lumii acesteia și stricând moartea din temelii.
Celelalte sâmbete ale Postului Mare au un caracter special. Astfel, prima sâmbătă este închinată minunii colivelor săvârșite de Sfântul Mucenic Teodor Tiron, sâmbăta săptămânii a cincea este închinată Maicii Domnului, săvârșindu-se în această zi Denia Acatistului Bunei-Vestiri, iar cea de-a șasea, minunii învierii lui Lazăr a patra zi din mormânt, arvuna învierii celei de obște a tuturor celor adormiți, de la sfârșitul veacurilor.
(Pr. lect. dr. Lucian FARCAȘIU)
