Cea mai mare sărbătoare a creștinilor, Învierea Domnului, este prilejul, pentru români, de a trăi clipe de bucurie sfânta, dar și de a sărbători în cadrul comunității.
Simbolistica ouălor de Paști trebuie căutată înainte de nașterea lui Hristos, în timpuri străvechi. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creației, fecundității, simbol al vieții și al reînnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind întâlnit la chinezi cu două mii de ani înainte de Hristos.
În cultura românească, oul a inspirat numeroase legende și basme, fiind considerat un simbol al creației. Lucrările multor oameni de artă se roteau în jurul acestui simbol, de exemplu Constantin Brâncuși considera oul „Obiectul perfect”. În prezent, în tradiția populară românească, ouăle de Paști devin un simbol al regenerării, purtătoare de viață, al purificării și al veșniciei.
Referindu-se la semnificația oului de Paști și la legătura mistică cu natura, Mircea Eliade aprecia: „Pentru creștinismul arhaic, Cosmosul participă la drama divină, ca întocmai după cum sufletul omului este însetat de mântuire, tot așa și natura întreagă geme și suspină așteptând Învierea”.
Ouăle încondeiate și odată cu acestea obiceiul de a încondeia ouă, s-a transmis de-a lungul timpului, din generație în generație, devenind o datină românească specifică Sărbătorii Pascale.
Regula era aceea de folosire a unor ouă cu coajă albă, pentru că de acestea se prinde mai bine pigmentul. O altă indicație ar fi ca ouăle să fie curate bine de grăsime, prin urmare înainte de fierberea ouălor este bine ca acestea să fie spălate cu detergent de vase și clătite bine sub jet de apă.
Simbolul ouălor roșii este strâns legat de Patimile lui Iisus
Legenda spune că Sfânta Maria venind să-și vadă Fiul răstignit, avea la ea un coș plin cu ouă, pe care le-a lăsat chiar lângă cruce când a început să-L plângă. Se spune că sângele acestuia a înroșit ouăle, iar de atunci s-a păstrat obiceiul vopsirii de ouă roșii de Paște.
Ouăle se ciocnesc la masa de Paști(în toate cele trei zile ale sărbătorii) după un anumit ritual. Astfel, persoana mai în vârstă – bărbatul casei – ciocnește capul oului de capul oului ținut în mână de un comesean, în timp ce mărturisește ”Hristos a înviat!”, la care se răspunde „Adevărat a înviat!”.
Pascaeste un cozonac special care se coace de către gospodinele creștine numai o dată pe an, de Sfintele Paști. Ea are formă rotundă, amintind de coroana lui Hristos, sau dreptunghiulară, asemănătoare mormântului în care a fost așezat. La mijloc are imprimată o cruce, iar pe margini este împodobită cu aluat împletit.
Tradiția moștenită din moși strămoși în țara noastră este ca masa din zilele Paștilor să conțină preparate din carne de miel, încât aproape nu poate fi gândită această sărbătoare separat de mielul sacrificat cu acest prilej.
(http://deweekend.ro/semnificatia-oualor-rosii-de-pasti/)