Semnificația morală a hramului

Semnificația morală a hramului rezultă din cea religioasă. Unitatea de credință și viața întru Hristos, a celor mulți care se adună „la hram”, creează conștiința interdependenței familiale, conștiința fraternității creștine, făurită prin puterea iubirii lui Hristos. Izvorul său este participarea activă la rugăciune în comun pentru implorarea, sub aceeași cupolă, a harului ceresc care-I aduce de sus ajutor, milă și spor pentru toți, în toate cele bune, ocrotește în necazuri și dureri, scapă de primejdii și încercări.
Semnificația hramului – unitate națională
În istoria bimilenară a poporului român, hramul bisericilor a avut și are și o adâncă semnificație de unitate națională.
Hărăziți de Dumnezeu a fi creștini încă de la naștere, în toate provinciile României Mari: Țara Românească, Moldova și Transilvania, trei surori din aceeași mamă, poporul român a avut și păstrează aceeași credință în Hristos, aceeași limbă, tradiții și obiceiuri. Prin sfintele locașuri de închinăciune, și prin sfintele mănăstiri, presărate prin munți, și pe tot întinsul pământului străbun, din evlavia voievozilor și a credincioșilor cucernici de la sate, târguri și orașe, poporul român și-a păstrat limba, obiceiurile și legea străbună, tradițiile și datinile moștenite din moși strămoși, aspirații și idealuri comune; această valență de unitate națională manifestându-se în deosebi cu prilejul pelerinajelor „la hram”. Aceste pelerinaje au fost izvoare de credința, o reînviere a elanului religios-moral al credincioșilor, ocazie de strângere a legăturilor de fratietate dintre toți românii.
Pelerinajele la hram, și la praznicele de cinstire și venerare a moaștelor sfinților, trebuie să aibă, alături de sfintele Taine ale Bisericii, un loc central în viața duhovnicească a credinciosului drept-măritor, nu numai în țara noastră de obârșie, ci pe întreg globul.