Semnificația moral-religioasă a cinstirii sfintei cruci în biserica ortodoxă

Este de folos să cunoaștem și aceste evenimente din Vechiul Testament și să medităm asupra lor pentru că ele ne fac să iubim și să cinstim tot mai mult Crucea Domnului. Ele ne învață, mai ales, căci Crucea Domnului și semnul ei pe care ni-l facem închinându-ne, nu este idol, cum li se pare unora, ci altarul de jertfă al Legii Noi, preînchipuit de atâtea evenimente adânc grăitoare pentru sufletul creștinului, petrecute înainte cu multe sute de ani, al căror rost a fost acela de a pregăti pe oameni pentru primirea lor, atunci când faptele preînchipuite se vor petrece aievea.
Privind cu credință la Iisus Cel răstignit, ne vom da seama de mușcăturile șarpelui-diavol și vom ști să ne ferim de ele. “Ca să simți și să dorești darurile Crucii” – scrie o carte de pietate creștină – “Urmarea lui Hristos” – trebuie să:
– simți șuierul diavolului;
– simți lumea aceasta ca pe o pustie plină de șerpii patimilor și ispitelor;
– simți păcatul care te-a mușcat de moarte;
– simți fiorul morții sufletești;
– te cutremuri;
– strigi: – ”Doamne mântuiește-mă că sunt pierdut!”.
Ca și iudeii în pustia Edomului, și noi suntem mereu mușcați de ispitele și asupririle diavolului. Cei mai mulți nici nu-și dau seama de veninul pe care mușcătura diavolului l-a strecurat în trupul și în sufletul omului. Mulți se obișnuiesc cu patimile și răutățile strecurate în ei de amăgirile diavolului în așa măsură că li se pare total firească viața împătimită. Ce durere este să te obișnuiești cu otrava păcatului încât să nu-ți dai seama de puterea ucigătoare și s-o guști mereu cu nesaț! Toate însă până la un timp. Mai curând sau mai târziu, efectele ucigătoare ale păcatului se vădesc în trupul ș sufletul celui împătimit. Ei – și toți creștinii – au datoria de a privi cu credință la Crucea Domnului și a înălța rugăciuni către Cel ce S-a răstignit pe ea, căci fără Cruce nu există mântuire. Acest adevăr reiese atât din cuvintele Mântuitorului, cât și a Sfântului Apostol Pavel care zic:
– ”Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (MARCU 8,34);
– ”Căci cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie; dar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (1 CORINTENI 1,18);
– ”Dar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume” (GALATENI 6,14);
– ”Căci El este pacea noastră, El, Care-n trupul Său a făcut din cele două lumi (lumea iudaică și cea păgână, a căror principală relație reciprocă o constituia ura) una, adică a surpat peretele cel din mijloc al despărțirii – ura -, desființând legea poruncilor în opreliștile (dispozițiile restrictive; prescripțiile formale și riguroase care-i făceau imposibilă respectarea integrală) ei, pentru ca să-i clădească întru Sine pe cei doi într-un singur om nou, făcând pace, și prin cruce, omorând în ea ura, să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniți într-un singur trup” (EFESENI 2,14-16);
– @Fiindcă mulți – despre care v-am vorbit adeseori, iar acum v-o spun chiar plângând – se poartă ca dușmani ai crucii lui Hristos. Sfârșitul lor este pieirea…” (FILIPENI 3,18-19).
Deci lemnul crucii a fost prevestit prin proorocii Moise și David. Prin David proorocul, Dumnezeu ne poruncește să ne închinăm Crucii – așternutul picioarelor Lui, că sfânt este, zicând:
– ”Înălțați-L pe Domnul Dumnezeu nostru și vă închinați așternutului picioarelor Lui, că sfânt este” (PSALM 98,5).
De aici rezultă că Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul omului spre “a Se înălța”. De altfel, expresia: “a-L înălța pe Dumnezeu” înseamnă a-I înălța imne de laudă și de preamărire; astfel, “înălțându-L” pe Dumnezeu, omul își acordă sieși șansa de a se înălța.
– Oare de ce se zice despre Cruce că ea este așternut numai al picioarelor Lui?
Fiindcă Domnul S-a răstignit pe Cruce nu cu dumnezeirea Sa, ci numai cu Persoana omenească; nu S-a răstignit ființa lui Dumnezeu, ci Adam cel nou, ceea ce în graiul profetului este tot una cu picioarele lui Dumnezeu.
Ar fi bine să ne lămurim și despre înțelesul Crucii ca SUFERINȚĂ. Suferința, necazurile, încercările sunt cea mai cunoscută cruce, deci fiecare are de dus o cruce. Aproape toți ne rugăm lui Dumnezeu să scăpăm de cruce. Nu este bine așa. E semn că oamenii nu au cunoștința că prin aceasta se cunoaște dacă o are cineva, dacă primește cu bucurie necazurile. Sfântul MARCU ASCETUL ne învață că încercările vin asupra noastră pentru trei pricini:
-1) ca pedeapsă pentru păcatele săvârșite;
-2) pentru ferirea de a face altele mai grele;
-3) pentru întărirea virtuții.
VIRTUTEA nu se poate câștiga fără necazuri: “căci virtutea necercată (neîncercată) în necazuri nu este întărită”.
Cea mai grea încercare este necazul morții. Cum stăm în fața unei asemenea încercări? Stăm foarte liniștiți (dacă suntem creștini adevărați – stavrofori – adică purtători de ai Crucii lui Hristos) fiindcă Mântuitorul nostru, prin moartea Sa, a schimbat nu numai Crucea din ocară în slavă, ci a schimbat și rostul morții și l-a făcut bun.
Până la Iisus, moartea era o pedeapsă dată firii omenești, o plată a păcatului. De la biruința asupra morții prin Învierea Dumnezeului – Om, moartea, cea mai grea încercare a vieții acesteia, s-a schimbat în moarte a păcatului și a izbăvirii firii omenești.
Iată de ce Biserica Ortodoxă cinstește Sfânta Cruce, care înseamnă MOARTEA MORȚII, pentru că moartea Domnului se preaslăvește în Învierea cea de a treia zi.
Acestea sunt cunoștințele duhovnicești, care dau curaj vieții acesteia, îi dau înțeles și o liniște, cu atât mai mare, cu cât este mai învolburată „marea societății omenești”.
Iată pe ce temelie stă praznicul Înălțării Sfintei Cruci, intercalat între două duminici speciale, iar nouă nu ne rămâne decât să cinstim Crucea Domnului cum se cuvine, rugându-ne și cântând:
– ”Doamne armă asupra diavolului, Crucea Ta ai dat-o nouă. Că se îngrozește și se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei, că morții i-ai sculat și moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării și Învierii Tale”;
– ”Crucii Tale ne închinăm Stăpâne și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim”. AMIN.
(de Preot Gheorghe-Radu SĂLĂGIAN, sursa: www.calauzaortodoxa.ro)