Simboluri

Semnificația cheilor și sabiei Sf. Ap. Petru și Pavel (II)



Semnificația cheilor și sabiei Sf. Ap. Petru și Pavel (II)
Semnificația cheilor și sabiei Sf. Ap. Petru și Pavel (II)

Din contextul Scripturii vedem că Mântuitorul a făgăduit că va da tuturor Apostolilor putere. Aceasta se întâmplă doar peste câteva zile de la mărturisirea marelui Apostol: “ori câte veți lega pe pământ, le spune Hristos, vor fi legate și în cer, și ori câte veți dezlega pe pământ vor fi dezlegate și în cer” (Mt. XVIII, 18). Doar după învierea Sa, El a dat această putere atât Sf. Apostoli cît și urmașilor lor, episcopi și preoți. Arătându-se ucenicilor săi după înviere, El a suflat asupra lor și le-a zis: “Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” (In. XX, 22-23).
Deci, când vedem pe icoană pe Sfântul Apostol Petru cu cheile în mână, trebuie în primul rând să ne amintim și să preamărim mărturisirea lui hotătâtoare a dumnezeirii lui Iisus Hristos. Iar în al doilea rând, în fața Sf. Ap. Petru, care ține în mână cheile, noi trebuie să vedem chipul sau simbolul stăpânirii bisericiești, care are împuternicire de la Domnul nostru Iisus Hristos să lege și să dezlege, să ierte și să nu ierte, să deschidă și să închidă intrarea în Biserică (Mt. XVIII, 17).
“Biserica leagă, spune fericitul Augustin, și Biserica dezleagă. Biserica întemeiată pe piatra cea din capul unchiului, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos (Efes. II, 20) leagă și dezleagă; să se înfricoșeze deci și cei legați și cei dezlegați; cei dezlegați să nu cadă iar sub aceeași osîndă, iar cei legați să nu rămână în aceiași stare pentru totdeauna, având în vedere, că în afară de Biserică nu se poate primi dezlegare”.
– Sf. Ap. Pavel este zugrăvit pe icoane cu sabia în mână
Care este cauza? De ce cu sabia și ce înaseamnă această sabie?
Sabia înseamnă propovăduirea sârguitoare a cuvântului lui Dumnezeu. De două ori în scrierile sale Ap. Pavel înfățișează cuvântul sub chipul sabiei. În epistola către creștinii din Efes, vorbind despre lupta necontenită, care-l așteaptă cu căpeteniile, domniile și stăpâniile veacului acesta și împotriva duhurilor răutății celor de sub cer, Sf. Apostol pentru izbânda acestei lupte dă sfat efesenilor să se îngrijească de armele duhovnicești, în numărul cărora arată și sabia duhovnicească, sub care după cum lămurește el trebuie de înțeles cuvântul lui Dumnezeu (Efes. VI, 12, 17).
În epistola sa către Evrei ca să arate puterea și lucrarea cuvântului lui Dumnezeu, Sf. Ap. Pavel îl asemănă cu o sabie ascuțită de amândouă părțile, arătând că cuvântul lui Dumnezeu lucrează mai puternic, decât ea. “Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțirea sufletului și duhului, dintre încheieturi și măduvă, și destoinic este să judece simțirile și cugetările inimii” (Evr. IX, 12).
Sf. Ap. Pavel mai târziu decât toți ceilalți Apostoli a intrat în slujirea apostolică. Însă la propovăduirea acestui cuvânt, după cum el însuși a mărturisit despre sine, s-a “ostenit mai mult decât toți Apostolii” (1 Cor. XV, 10). Fiind mai înainte prigonitor (Fapt. IX, 1) marele Apostol după ce în chip minunat i s-au deschis ochii lui duhovnicești, și-a dedicat toată viața sa la predicarea cuvântului lui Dumnezeu, cu scopul de-a aduce la picioarele lui Hristos cît mai multă lume. Dintr-un aprig prigonitor, el a devenit un înfocat slujitor a lui Hristos; Pe unii îi învăța cu cuvântul, pe alții îi îndruma în scris, prin epistole.
Trebuie să avem în vedere, că acest înfocat slujitor a lui Hristos, care neîncetat zi și noapte lucra cu sabia cuvântului lui Dumnezeu (Fapt. XX, 27-31), care și altora a poruncit să se înarmeze cu acesta, numai el dintre toți Sfinții Apostoli, fiind scutit, ca cetățean roman, de pedepse înjositoare cu lovituri pe trup (Fapt. XVI, 37-39; XXII, 25-29) și-a sfârșit viața pământească tot prin sabie. Socotindu-se tăierea capului ca o pedeapsă de cinste la romani.
Deci, văzând pe Sf. Ap. Pavel ținând în mână sabia, ceia ce înseamnă cuvântul lui Dumnezeu, noi mai întâi trebuie să ne amintim și să slăvim slujirea lui înfocată la răspândirea credinței creștine, care a încetat numai după ce s-a sfârșit prin sabie. (Cheorghe Morocica, pentru “Ekklesia”)



Recomandări

Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos

Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos
Chemare la primenirea sufletului prin evlavie, smerenie și pocăință pentru primirea Sfintei Euharistii, izvorul legăturii noastre cu Hristos