Semnificația candelabrelor și lumânărilor din biserică

Candelabrul mare cu lumini, de formă circulară, aflat în unele biserici tradiționale sub turla principală, poartă numele de polieleu. Își trage denumirea din cuvântul eleos, care în grecește înseamnă milă, polieleu însemnând deci multă milă. El îl simbolizează pe Hristos, cel mult milostiv. Polieleul se aprinde în general la sfinții mai importanți, în timpul privegherilor de noapte, când se cântă psalmii despre multa milostivire a lui Dumnezeu. Dacă are în loc de lumânări candele el mai este numit, printr-un joc de cuvinte și polyelaion, însemnând mult ulei în grecește.
Uneori polieleul are pe exterior un cerc de metal cu icoane ale sfinților, în special sfinții apostoli, care se numește horos, (dans, horă în grecește). La unele mănăstiri, în special la Muntele Athos, este rotit în anumite momente ale slujbelor, simbolizând hora sfinților, semn al participării la slujbă a Bisericii din cer alături de cea de pe pământ. În tălmăcirea Sf. Simeon al Tesalonicului, el mai închipuie și „tăria cerului și a planetelor”.
– Sfântul Simeon: Sfinții sunt arătați prin lumina care se pune lângă icoana lor
Materia însăși a lumânării are o semnificație aparte, căci ea semnifică trupul Mântuitorului, ceara este firea Sa omenească, iar feștila care arde reprezintă Dumnezeirea Sa. Ceara este o materie culeasă de albine din cele mai curate și mai frumoase flori, tot așa și Trupul Mântuitorului Hristos este fruct al celei mai curate flori, plină de mireasma virtuților, fruct al nașterii Lui din Duhul Sfânt și din pururi Fecioara Maria. Lumânarea adusă la altar este adunată din flori și mai însemnează harul Duhului Sfânt pe care-l luăm noi; și pentru că ceara este din mai toate florile, însemnează și că jertfa se aduce de la toți”.
Pe lângă lumânări în Biserică întâlnim și lumina mai discretă a candelelor cu ulei și feștilă, care au același rol ca și lumânările. Candela are aceeași însemnătate ca și lumânarea de ceară, deoarece untdelemnul care întreține lumina este un produs din plante, ca și ceara. Candelele curate, după explicația, pe care Sf. Episcop Nicolae al Ohridei, o dă parabolei cu cele zece fecioare, semnifică trupurile feciorelnice, iar undelemnul mila, pe care fecioarele înțelepte o aveau față de cele care nu ajunseseră la măsura virtuții lor. Celor neînțelepte le lipsea tocmai această milă, transformând virtutea lor în păcat, prin mândrie. Candelele sunt aprinse atât în altar cât și în toată biserica. Deasupra chivotului de pe Sfânta Masă, unde se păstrează Sf. Împărtășanie, arde necontenit în cinstea ei o candelă. Candele mari ard și deasupra ușilor împărătești și deasupra icoanelor de pe catapeteasmă și a sfinților mai importanți din biserică. Sfântul Simeon ne învață că sfinții sunt arătați prin lumina care se pune lângă icoana lor, pentru că „fiecare sfânt este lumină după împărtășire, precum este și sufletul lui veșnic viu și strălucitor”.
– La Slujba Cununiei făcliile aprinse pe care le țin în mână nașii, sunt simboluri ale curăției mirilor, al luminii darului de sus și al bucuriei nuntașilor
Lumânările se aprind în general la toate Sfintele Slujbe. Sfânta Liturghie nu se poate sluji fără măcar o lumânare aprinsă pe Sfânta masă, căci „de va îndrăzni preotul, fără de lumină a sluji Liturghia, va greși de moarte”. De obicei în timpul Sfintei Liturghii se aprind lumânări în toată Biserica, lumânări mai mari, făclii, în sfeșnicele împărătești, și lumânări mai mici în candelabrele și sfeșnicele din toată biserica. La ieșirile preoților din altar cu Evanghelia sau cu Cinstitele Daruri, slujitorii bisericii poartă înaintea lor făclii aprinse, simbolizând lumina duhovnicească pe care a adus-o Hristos prin propovăduirea Evangheliei Sale. Totodată îl arată și pe Sf. Ioan Botezătorul și pe Sfinții Prooroci dinaintea Mântuitorului care au vestit venirea Lui, precum și pe Sfinții Apostoli pe care îi trimitea înaintea Lui să propovăduiască prin sate.(Mc. 6:7, Lc. 9:2 și Mt. 10:5)
Lumânările sunt prezente și în timpul Sfintelor Taine. Lumânarea pe care preotul o aprinde și o dă nașului, după cufundarea în apă a pruncului la Botez, simbolizează lumina interioară a harului împărtășit prin botez și preînchipuie candela faptelor bune cu care noul botezat îl va întâmpina pe Mirele ceresc, ca și fecioarele cele înțelepte din pilda evanghelică. Prin botez noul creștin devine fiu al luminii, motiv pentru care, mai înainte, botezul se numea și iluminare.
La Slujba Cununiei făcliile aprinse pe care le țin în mână nașii, sunt simboluri ale curăției mirilor, al luminii darului de sus și al bucuriei nuntașilor. Și celelalte slujbe ale Bisericii sunt și ele permanent însoțite de lumânări. Astfel la înmormântare lumânarea care se pune în mâna mortului, și cele pe care le poartă atât preoții cât și credincioșii adunați, semnifică atât pe Hristos cât și lumina candelei credinței cu care îl vom întâmpina pe Hristos. Lumina aceasta călăuzește sufletul pe calea cea fără de întoarcere risipind întunericul morții. Având lumânarea în mâinile sale, omul trece la cele de dincolo cu Hristos, „lumina vieții” veșnice pe care a primit-o la Sf. Botez.
Același lucru îl simbolizează și lumânările din sfeșnicele care ard în jurul sicriului, precum și cele care se aprind la morminte sau la pomenirile care se fac mai târziu pentru cei adormiți.
Lumina candelelor, cât și mireasma lumânărilor de ceară și a tămâiei, sunt expresia credinței în viața viitoare și a legăturii cu cei adormiți în nădejdea Învierii și a vieții veșnice.
Trebuie să iubim Biserica lui Hristos și să o împodobim după puterile noastre, căci Dumnezeu are Slavă, Frumusețe, Cuviință și multă bogăție a Darurilor Lui, și tot locul este plin de bună mireasmă și de Miruri. Nu trebuie însă să uităm că împreună cu miresmele și cu celelalte lucruri scumpe se cuvine a-I aduce Lui suflete și trupuri curate și mirositoare, de vreme ce și Biserica lui Dumnezeu mai ales suntem noi.