A Doua Venire «a Domnului» este realitate sigură în viitor, dar nesigur este momentul său. Aceasta se înțelege din mulțimea locurilor Sfintei Scripturi. Nu există «circumstanțe» ca să se îndoiască cineva de realizarea acestui fapt viitor. Există cu toate acestea anumite semne prevestitoare care ne vor anunța că sfârșitul este aproape.
Să le menționăm unul câte unul precum se raportează Sfânta Scriptură și să dăm acestora tâlcuirea pe care o dau Părinții Bisericii. Toate aceste evenimente se vor întâmpla în perioada ce precede cea de-a Doua Venire «a Domnului nostru Iisus Hristos». Perioada aceasta este numită de către Părinții Bisericii „ziua a șaptea”. Am auzit probabil această numire. Îndată mintea noastră merge la zilele creației. Ziua a șaptea este ziua «încetării lucrului» lui Dumnezeu. Acesta este însă și veacul mântuirii noastre. Așa o numesc Părinții Bisericii.
Am considerat bine să vă informăm în mod analitic asupra a ceea ce este „ziua a șaptea”, care precede a Doua Venire.
Ziua în înțeles uman
În cartea Facerii, prima carte a Vechiului Testament (2, 3), se scriu următoarele „și a binecuvântat Domnul ziua a șaptea și a sfințit-o pe aceasta, deoarece în aceasta s-a odihnit de toate lucrările sale”. Citatul acesta se raportează la ziua a șaptea a creației în care Dumnezeu s-a odihnit de lucrările Sale. Nu se referă locul acesta la «momentul» când începe ziua a șaptea. Cunoaștem cu siguranță că zilele creației se numesc zile, dar cu toate acestea nu se înțeleg în actuala noțiune, perioada de timp cu durata de 24 de ore. Este vorba de mari și nedeterminate durate temporale care însă se numesc zile.
Prin urmare, și ziua a șaptea poate să aibă 24 de ore, însă va trebui să fie o zi care va dura mult timp, «poate» mulți ani. Locul acesta nu ne spune sigur când începe, ne dă însă anumite elemente «de determinare» cu care și putem prin analogii să dăm răspuns întrebării acesteia.
Dumnezeu S-a odihnit de lucrurile Sale
Care sunt aceste elemente de determinare? Ne spune așadar că după ziua a șaptea Dumnezeu a încetat toate lucrările Sale. Când spunem că Dumnezeu a creat lumea, zidirea și pe om va trebui în mod ermineutic să spunem că se înțelege sub expresia „Dumnezeu” cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. De unde extragem aceasta concluzie? O extragem din primul capitol al Evangheliei după Ioan (3) unde Evanghelistul Ioan spune: „toate prin Acesta s-au făcut (prin Logos, prin Iisus Hristos) și fără Acesta nimic nu s-a făcut din cele ce s-au făcut”.
Dumnezeu creează prin Fiul în Duhul Sfânt
Devine așadar clar că, pe de-o parte toate s-au făcut prin Cuvântul «și de aici» urmează că este Creatorul, este Cuvântul lui Dumnezeu; pentru aceasta și Sfinții Părinți spun că Dumnezeu creează prin Fiul în Duhul Sfânt. Această exprimare o folosesc Părinții Bisericii. Deci toate trei Persoane ale Sfintei Treimi participă la lucrarea creației. Învățătura Sfinților Părinți, despre care am vorbit mai înainte clarifică și ne spune că în Vechiul și în Noul Testament „Fiul activează prin bunăvoința Tatălui și în colaborarea Duhului Sfânt”. Singura diferență este că în Vechiul Testament Fiul este neîntrupat, «deci» nu avusese așadar loc taina dumnezeieștii Întrupări. În Noul Testament însa Fiul activează întrupat. Există o minunată cântare a Bisericii care transmite acest adevăr, când, referitor la Fiul se spune că vedem pe El „mai întâi neîntrupat ca și cuvânt, mai apoi ca și noi Întrupat”. Așadar, după aceste lămuriri va trebui să concluzionăm ca «atunci» când Vechiul Testament spune că Dumnezeu s-a oprit din toate lucrările Sale. «Aceasta» înseamnă că și Fiul împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt s-au oprit din toate lucrările.
[traducere din neo-greacă de Drd. Alexandru PRELIPCEAN, după: Hristodoulos, Arhiepiscopul Atenei și al Întregii Ellade, H deutera parousia, ediția a treia, Ed. Hrisopigi, 2007, pp. 31-34. Ideile pasajelor sunt indicate de traducător]
