Circulația infernală din municipiul Suceava, instalată după ce multe din străzile orașului au fost sparte pentru efectuarea lucrărilor de reabilitare a rețelelor de utilități, este amplificată, într-o importantă măsură, și de șoferii care ignoră regulile elementare de circulație ori de firmele care nu asigură semnalizări rutiere corecte atunci când încep lucrările.
Polițiștii se plâng de faptul că mulți dintre șoferi, în dorința de a-și scurta traseele către locațiile spre care se îndreaptă, ignoră indicatoarele de restricții, iar de aici până la blocarea circulației nu mai este decât un mic pas.
Numai pe parcursul lunii trecute 120 de conducători auto au fost amendați pentru nerespectarea indicatoarelor, în mare parte fiind vorba de șoferi care au intrat pe porțiuni de drum cu accesul interzis.
Agenți rutieri și mai ales polițiști comunitari sunt dispuși la orele cele mai aglomerate în zonele unde sunt amplasate indicatoare de interzicere temporară a accesului, tocmai pentru ca șoferii să nu pătrundă pe acolo și să se ajungă la blocaje.
Amenzi pentru șoferii care parchează aiurea
„Din păcate, restricțiile de circulație se suprapun cu valorile de trafic specifice sezonului estival, astfel că se circulă în condiții grele. Facem un apel la conducătorii auto să respecte indicatoarele de restricție și avertizare pentru a nu îngreuna și mai mult traficul”, a declarat comisarul șef Laurențiu Hermeniuc, șeful Biroului pentru Siguranța Circulației Rutiere în Mediul Urban din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Suceava.
De asemenea, probleme mari creează și șoferii care își lasă mașinile parcate neregulamentar, în locuri în care „gâtuie” ori chiar blochează cu totul traficul. Un număr de 25 de șoferi au fost amendați, în luna iulie, pentru opriri neregulamentare, în condițiile în care s-au aplicat sancțiuni doar în cazurile grave.
De exemplu, în cartierul Obcini, unde se lucrează inclusiv pe porțiunile unde sunt parcări, șoferii sunt nevoiți să-și caute alte locuri de parcare și, chiar dacă traficul este îngreunat, aceștia nu pot fi sancționați, pentru că nu prea au alternative.
Gafele imense ale unor firme care lucrează pe străzile orașului
Un alt factor care contribuie la haosul din trafic îl reprezintă semnalizările incorecte făcute de reprezentanții firmelor care lucrează pe străzile municipiului.
Trei societăți au fost amendate drastic de reprezentanții Poliției Rutiere, pentru semnalizări defectuoase. În două situații firmele au încasat 21 de puncte amendă, echivalentul unei amenzi de 1.260 de lei, în timp ce o altă firmă a luat sancțiunea maximă, de 6.000 de lei.
După cum a precizat comisarul șef Hermeniuc, în cartierul George Enescu, în zona Albina, muncitorii unei firme au închis o stradă, iar participanții la trafic erau dirijați pe „interzis”, pe o arteră cu sens unic, astfel că se ajungea imediat la ambuteiaje.
Într-o altă situație, o societate care efectua lucrări pe strada Alexandru cel Bun nu a semnalizat, prin indicator, faptul că mașinile de tonaj mare nu pot circula prin zonă, astfel că șoferul unui tir, ghidat să vireze la stânga, spre Colegiul „Samuil Isopescul”, a rămas blocat la ieșirea de pe strada Tipografiei, după ce a agățat două autoturisme.
Atenție șoferi, aproape 1.700 de amenzi într-o lună
Pe parcursul lunii iulie, polițiștii de la circulație care au acționat în municipiul Suceava au aplicat nu mai puțin de 1.638 de amenzi, de unde rezultă o medie de peste 50 de sancțiuni contravenționale pe zi.
Un număr de 400 de amenzi au fost date pentru lipsa centurii de siguranță, 120 pentru nerespectarea indicatoarelor de avertizare, 75 pentru șoferi care vorbeau la telefonul mobil etc.
În cadrul acțiunilor din luna iulie, au fost depistați 27 de șoferi băuți, 14 dintre ei, în stare avansată de ebrietate, alegându-se cu dosare penale.