Seara de vineri, 10 iulie, la Gura Humorului, s-a desfășurat sub semnul nostalgiilor. Pe scena amenajată în centrul orașului, de Zilele Humorului, au urcat nume mari ale muzicii românești, care pentru câteva ore au oprit ploaia, dar și timpul în loc.
Câteva sute de humoreni s-au adunat în jurul scenei pentru a lua parte la seara magică, în care „vrăjitorii” muzicii au fost membrii trupei Semnal M, Mircea Baniciu și componenții fostului grup Pacifica, care au cântat în deschiderea concertului Axiome, grupul humorean care și-a lansat CD-ul „Împreună mereu”. Spectacolul a fost prezentat de actorii Dana Bucătaru și Gheorghe Frunză.
Amintiri cu Semnal M
Puțin după ora 21:30, a urcat pe scenă legendara formație clujeană Semnal M, respectiv Ștefan Boldijar (bass, voce), Florin Ștefan (chitară) și Ștefan Nagy (baterie). Artiștii au interpretat piese cunoscute de public, piese care au rămas bine întipărite în mintea iubitorilor de rock, încă din perioada în care Semnal M era una dintre cele mai difuzate și apreciate formații din România.
Piesa „La fereastra ta” (Văd, la fereastra ta târziu, O lumină și nu știu/ De ești trează sau visezi/ Văd, în spectacolul nocturn/ Cavaleri din vechiul turn/ Ce te-ndeamnă să-i urmezi (…) Și aș dori să pot intra/ Să alung din preajma ta/ Tot ce-i trist și tot ce-i rău/ O romanță cu parfum/ Să pot sta în părul tău) a fost cântată de toți humorenii, tineri sau vârstnici. Împreună cu artiștii, publicul și-a amintit și cântecele dragi „Dimineața senină”, „Spune-mi cine ești”, „La mijloc de pădure”, „Fiecare zi”, „M-a vrăjit o stea”, „Vara amintirilor”.
„Spiritul Phoenix, Pasărea Colibri, toate la un loc”
După o oră de cântare live, Semnal M s-a retras de pe scenă, în aplauzele publicului, lăsând loc primarului orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, să prezinte surpriza serii, prezența la Zilele Humorului a artistului Mircea Baniciu, împreună cu membrii fostului grup „Pacifica” – Vladi Cnejevici, Teo Boar, Marian “Lacke” Mihailescu, Cristi Iorga, Josef Kappl, cu excepția lui Leo Iorga.
„Dacă criza nu ne-a învins, nici ploaia nu ne va alunga”, a spus pe scenă Marius Ursaciuc. Primarul Ursaciuc a reușit să aducă la Humor „spiritul Phoenix, Pasărea Colibri, toate la un loc”, prin prezența artistului Mircea Baniciu.
Plin de viață și mulțumit că a ajuns să concerteze în Bucovina, unde are mulți prieteni, Baniciu a încântat întreg auditoriul cu piese precum „Eșarfă în dar” (Țin minte și-acum/ Ne-am oprit din drum/ Ce bine-mi amintesc, ce clar/ Ți-am înfășurat/ Eșarfa în dar”), „Andrii Popa” sau „Vara la țară”.
Versuri de calitate, instrumentiști de excepție și poftă de viață. Nostalgii de vară, de iulie, care au umplut de bucurie inimile humorenilor, așa cum și-a dorit și primarul Ursaciuc, principalul „vinovat” al unei seri speciale din inima Bucovinei.
Grup de excepție, simbol al Humorului
Toate aceste surprize muzicale s-au petrecut în deschiderea concertului trupei humorene Axiome, care și-a lansat CD-ul „Împreună mereu”.
În calitate de prieten devotat al grupului Axiome, profesorul Sever Dumitrache, directorul adjunct al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, i-a prezentat pe artiștii humoreni ca „un grup de excepție, mărturie fiind și compania de înaltă ținută din această seară”. Albumul „Împreună mereu” este dedicat tuturor celor care au iubit, iubesc și vor iubi în continuare.
Dan Sîrbu, solistul trupei, împreună cu colegii săi Doru Cătălin Urîtu – chitară, Cătălin Onciu – bass, Cezar Bogdan Corlățean – claviaturi, Cezar Paris Catargiu – tobe au fost primiți cu aplauze și țipete de fanii humoreni.
Târziu în noapte, Axiome și-a răsfățat publicul cu cele mai cunoscute piese, adevărate hit-uri pentru cunoscători. Chiar dacă nu au fost foarte mulți oameni vineri seară, la Gura Humorului, cei care au ales să iasă în stradă, la concert, au cântat împreună cu Axiome piesele „Lacrimi”, Flori de liliac”, „George”, „Amintirea ta”, „Departe de tine”, pe care le cunoșteau pe dinafară.
La sfârșitul concertului, după miezul nopții, membrii trupei Axiome au oferit CD-uri fanilor și au dat autografe.
Povestea Axiome
Axiome s-a înființat în 1988, la Casa Tineretului din Gura Humorului. Pe atunci se numea Acustic, cu Daniel Dumbravă – chitară, Cristian Netea – tobe, Cezar Bogdan Corlățean – claviaturi, Tudor Blănariu – bass, Dan Viorel Sârbu – solist vocal, și, așa cum le place să glumească, au ieșit la rampă „în urma unei hotărâri a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, prin care discotecile patriei erau obligate să promoveze trupe de tineri interpreți de muzică autohtonă”. În primăvara lui 1989, în formația rockerilor apar nume noi – Cezar Paris Catargiu – tobe, Mihai Fazekas – bass și Doru Buburuzan – chitară armonie, iar numele trupei este schimbat. Axiome. La scurt timp, aveau să primească primele aprecieri pe plan național.