Formatori din județele Botoșani, Maramureș, Iași, Neamț, Vaslui, Mureș, Covasna, Sălaj și Suceava vor participa miercuri, de la ora 9:30 (Hotel Zamca), la Seminarul regional pe tema prevenirii și combaterii abandonului școlar, ce încheie Proiectul UNICEF-CRIPS “Rețele comunitare pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar”.
La Suceava, UNICEF a ales pentru derularea proiectului, desfășurat pe parcursul a nouă luni, trei școli: Școala Generală Gulia, Școala Generală Dornești și Școala Generală Voitinel.
Seminarul de astăzi va fi organizat de Centrul de Resurse și Informare pentru Profesiuni Sociale CRIPS, în colaborare cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava.
Formatorul local Nicoleta Daneliuc ne-a spus că „proiectul sprijină dezvoltarea de rețele comunitare și creșterea competențelor asistenților, referenților sociali din serviciile publice de asistență socială, pentru a se implica în prevenirea și combaterea abandonului școlar. Scopul proiectului este de a îmbunătăți accesul la educație al tuturor copiilor și prevenirea abandonului școlar în comunitățile țintă”.