Workshop

Seminar „Cum să îți promovezi cu succes afacerea în mediul online”, vineri, la Suceava



Seminar „Cum să îți promovezi cu success afacerea în mediul online”
Seminar „Cum să îți promovezi cu success afacerea în mediul online”

Vineri, 26 octombrie, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universității din Suceava, începând cu ora 12:00, GI Fundația Comunitară Bucovina invită toți sucevenii creativi care vor să înțeleagă mai bine mediul online și cum ne ajută cunoașterea acestuia să promovăm o afacere, indiferent de profilul acesteia, să participe în cadrul workshopului intitulat „Inspirație pentru Bucovina – Cum să îți promovezi cu succes afacerea în mediul online”. Acest eveniment este organizat pentru cei care își doresc să învețe ce impact are mediul online în creșterea afacerii lor, cum să creeze conținut educativ, informând și promovând produsele sau afacerea lor.
Workshopul este structurat în trei părți, prima fiind intitulată ”Photo inspiration”, ce îl are ca speaker pe Cătălin Urdoi, un tânăr fotograf profesionist, cu apariții în revista National Geographic. Acesta va vorbi despre cum poate fi realizată o fotografie comercială sau de produs, optimizată pentru mediul online, va oferi sfaturi și exemple concrete.
În a doua parte a evenimentului, “Video inspiration”, va vorbi Ștefan Sfichi, videograph cu experiență în domeniu.
Acesta va explica diferențele dintre un video comercial și unul artistic, ce înseamnă și cum se compune un cadru pentru exterior și unul pentru interior și, cel mai important, cum arată un video care poate crește un business.
Alex Dona, de la Times New Roman, este speakerul din cea de-a treia parte, intitulată ”The power of text: În dialog cu Alex Dona”. Alex este managing partner și acționar în cadrul publicației Times New Roman pe care a crescut-o încet, dar sigur, folosindu-se de strategiile și sfaturile pe care le va oferi și la Suceava.
Conținutul pentru mediul online pe diferite categorii de vârstă, promovarea plătită vs. promovarea organică, publicul țintă, impactul sunt câteva dintre temele pe care acesta le va aborda.
Agenda completă a evenimentului, cât și detaliile de înscriere la eveniment le găsiți pe pagina de Facebook a grupului, https://www.facebook.com/fcbucovina/,sau la numărul de telefon 0749 789 829.
Amintim faptul că acest eveniment are ca scop strângerea de fonduri pentru înființarea Fundației Comunitare Bucovina, un suflu nou pentru bucovineni. Fundația vrea să implice și mai mult comunitatea în proiecte locale, reamintindu-le sucevenilor că ar putea să trăiască într-un oraș mai generos, mai conectat, cu oameni implicați, responsabili și capabili să propună idei și soluții.
”Suntem un grup de oameni inimoși care cred în puterea oamenilor din jurul lor, în spiritul de solidaritate și în puterea binelui. Cu toții avem ceva în comun, și anume dorința de a face ceva pentru suceveni, pentru comunitate, pentru Bucovina”, ne-au spus organizatorii – GI Fundația Comunitară Bucovina.



Recomandări

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale
Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

„SafetyNet: Cultivate Dignity & Ignite Hope”, un proiect care promovează siguranța, incluziunea și demnitatea copiilor

„SafetyNet: Cultivate Dignity & Ignite Hope”, un proiect care promovează siguranța, incluziunea și demnitatea copiilor
„SafetyNet: Cultivate Dignity & Ignite Hope”, un proiect care promovează siguranța, incluziunea și demnitatea copiilor

Ambasadorul Franței în România consideră că pădurile și turismul sunt „adevărate axe de dezvoltare economică” ale județului Suceava