Acțiune

Seminar asupra responsabilităților angajatorilor în protecția muncii

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava organizează astăzi, începând cu ora 10.00, în sediul Casei de Cultură, sala mică, un seminar în care se vor dezbate noutățile legislative privind responsabilitățile angajatorilor în domeniul securității și sănătății în muncă. Inspectorul șef al ITM Suceava, Mihai Airinei, ne-a declarat că manifestarea se va ține sub sloganul “Muncă decentă prin locuri de muncă sigure și sănătoase”, și va marca Ziua Mondială a Organizației Internaționale a Muncii, care se sărbătorește pe 28 aprilie.
La acest seminar vor fi invitați să participe agenți economici reprezentativi din județul Suceava, servicii externe de prevenire și protecție, precum și alte persoane interesate de protecția muncii.
Mihai Airinei a precizat că experții vor discuta bunele practici în domenii care vor fi foarte utile pentru cei interesați, scopul acestei zile festive fiind promovarea importanței activităților lucrative sigure, sănătoase și decente.
„Munca în condiții de securitate și sănătate reprezintă inima agendei muncii decente a Organizației Mondiale a Muncii. Agenda reprezintă strategia Organizației Internaționale a Muncii pentru guvernarea globală, promovarea dezvoltării durabile și asigurarea faptului că oamenii pot lucra în demnitate și siguranță. Atât angajatorii, cât și lucrătorii sunt de acord că o inspecție a muncii eficientă are efecte benefice pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor”, a mai spus șeful ITM Suceava.

Recomandări

AUR îi îndeamnă pe suceveni să protesteze joi, 12 februarie, de la ora 12:00, timp de 12 minute, împotriva majorării taxelor și impozitelor

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului