Semilunaticul

Dacă tot am vorbit în articolul precedent de un interviu lingușitor, cum a fost catalogat (chiar ”libidinos” de către Cornel Dinu!), atunci cum ar trebui evaluate vorbele lui Șumudică despre Erdogan? Mai ales că sunt rodul unei inițiative proprii, nimeni și nicio etichetă nu i-ar fi putut pune asemenea cuvinte în gură. O fi Marius Șumudică antrenor valoros, om de show, spontan, pontos, dar aceste calități nu pot ascunde caracterul unui om, precum și precara sa cultură civică și politică. La nivel intelectual, Șumudică nu și-a depășit condiția de fotbalist. Instinctul de golgeter l-a îndrumat să tragă la Înalta Poartă. A ajuns, pe bună dreptate, să-i spună Costin Ștucan pe gsp.ro că a pupat papucul sultanului. Să reținem că asta ne trebuie pentru a ajunge campioni mondiali, un tătuc ca Erdogan. Turcii, mai fraieri, deși se bucură de prestația sa de dictator, nu sunt în stare. Deși au mai multe cluburi potente și mai mulți jucători pe la cluburi mari din Europa. De exemplu, fostul coleg al lui Hagi și Popescu de la Galata, Hakan Sukur, care chiar a contribuit la o medalie de bronz pentru naționala Turciei la Mondiale, n-a avut parte de asemenea revelații ca Șumudică, ba chiar l-a criticat pe Erdogan pe Twitter. A scăpat de închisoare doar pentru că s-a refugiat la timp din Turcia, dar Erdogan s-a mulțumit și cu taică-său! Acum sunt alte vremuri, Șumudică e ”pe val” de câteva luni în campionatul Semilunei, în timp ce fotbalistul considerat simbol al fotbalului turc e un proscris. Prigoana e la ordinea zilei prin cercurile intelectuale din Turcia, au fost închiși profesori și magistrați, iar un antrenor român care lucrează în Turcia îl elogiază pe autor, din senin. Tot antrenor român sub contract în Turcia, ba chiar ca selecționer, este și Mircea Lucescu. Deși a avut loc chiar și o întâlnire oficială între Erdogan și Lucescu, presa n-a reținut vreo declarație altfel decât protocolară a românului. Echilibrul ăsta e păgubos, noroc că Șumudică a așezat pe vechiul făgaș relațiile bilaterale!