STEAUA

Semifinala Cupei UEFA incită deja spiritele



FC Steaua va pune în vânzare 45.000 de bilete pentru meciul cu Middlesbrough, programat joi, de la ora 20.45, pe Stadionul Național, în prima manșă a semifinalelor Cupei UEFA, a declarat într-o conferință de presă directorul executiv al grupării din Bulevardul Ghencea, Valeriu Argăseală. Argăseală a spus că vor fi cu 2.000 mai puține bilete decât se stabilise inițial, deoarece se impun măsuri de securitate deosebite pentru fanii englezi. „Numărul de bilete solicitat pentru englezi este de 4.000, dar au spus că vor veni între 2.500 și 4.000 de fani. Dacă nu vor avea nevoie de toate biletele, vom scoate la vânzare sectorul rămas, miercuri sau joi”, a spus oficialul stelist. Tichetele vor fi puse în vânzare sâmbătă, fiind deschise patru case de bilete la Stadionul Național din Complexul Sportiv „Lia Manoliu” și tot patru la Stadionul Steaua. La fiecare stadion, o casă din cele patru va fi rezervată abonaților, care își pot cumpăra bilet la jumătate de preț. Se va vinde un număr maxim de cinci bilete de persoană. Prețurile biletelor sunt următoarele: 30 de lei la peluze, 50 de lei la tribuna a doua, 100 de lei la tribuna întâi și 200 de lei la tribuna zero. Argăseală și factorii implicați în organizarea meciului, de la reprezentanți ai Imprimeriei Naționale până la cei ai agențiilor de turism care se ocupă de sejurul echipei Middlesbrough și al suporterilor englezi la București, au avut o întâlnire vineri, la sediul clubului.



Recomandări

Consiliul Județean Suceava, partener la evenimentul sportiv de retragere a fotbalistului Dorin Goian

Consiliul Județean Suceava, partener la evenimentul sportiv de retragere a fotbalistului Dorin Goian

Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, a declarat că administrația județeană nu putea sta deoparte la meciul de retragere al celui mai cunoscut fotbalist sucevean, internaționalul Dorin Goian
Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, a declarat că administrația județeană nu putea sta deoparte la meciul de retragere al celui mai cunoscut fotbalist sucevean, internaționalul Dorin Goian