Campionatul Ligii a II-a are programată o etapă intermediară la mijlocul acestei săptămâni. La doar trei zile distanță de remiza cu ACS Buftea, de pe Areni, Rapidul va juca mâine, în deplasare, cu Chindia Târgoviște, într-un meci contând pentru etapa a IX-a. Dezamăgiți că nu au izbutit să-și apropie victoria în partida cu Buftea, cu toate că au făcut un meci foarte bun, „ceferiștii” speră să li se întoarcă norocul în confruntarea de la Târgoviște. „Prestațiile concludente din ultima perioadă ne dau dreptul să sperăm că putem obține un rezultat pozitiv în fața Chindiei. Jucătorii încă mai au în minte ratările din meciul precedent, însă sper să ne revenim din punct de vedere emoțional până mâine la ora 15.00, când va începe partida de la Târgoviște”, a declarat tehnicianul Ovidiu Murariu. Din păcate, sucevenii nu vor putea conta la acest joc pe aportul experimentatului Dorin Semeghin, un fotbalist care a arătat o formă de excepție în acest sezon.