Fotbal

„Seme” se simte mai bine și se gândește deja la revenirea pe gazon



Semeghin vrea să-și continue cariera fotbalistică
Semeghin vrea să-și continue cariera fotbalistică

La aproape 8 săptămâni de la teribila accidentare suferită în timpul partidei cu ACS Berceni, de pe Areni, recuperarea lui Dorin Semeghin decurge conform planului. „Am avut de tras serios, pentru că operația în care mi s-au reparat intestinele perforate a fost foarte complicată. În plus, din cauza șocului, m-am ales și cu o pancreatită. Am trecut prin momente grele, am slăbit 10 kilograme, dar ușor-ușor încep să mă pun pe picioare”, a declarat căpitanul Rapidului.
Chiar dacă are o vârstă destul de înaintată pentru fotbal, 37 de ani, „Seme” spune că nici nu se gândește să-și încheie cariera acum. „Vreau să continui să joc pentru că fotbalul este viața mea și asta știu cel mai bine să fac. Sunt foarte ambițios și o să vedeți că o să revin mai puternic ca înainte. Sper ca analizele să iasă bune și medicii să-mi dea voie peste două luni să reiau antrenamentele. Abia aștept să revin printre băieți și să dau din nou cu șutul în minge”, a precizat Dorin.
Realitatea este că absența lui Semeghin s-a cunoscut enorm în jocului Rapidului, care n-a mai câștigat decât un singur meci în campionat de la accidentarea acestuia. „Trebuie să fim corecți și să menționăm că nu doar eu am lipsit de pe teren în acest interval. Echipa nu a putut beneficia etape bune de serviciile unor jucători importanți precum Velescu, Sfrijan, Plecanciuc, Rohețki sau Bâgu și nu este ușor să faci față fără 5-6 titulari. În tur, când n-au existat probleme de acest gen, ați văzut că echipa a mers foarte bine”, a relatat Semeghin.



Recomandări

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole

Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole
Un șofer băut a scăpat ușor după ce a rulat necontrolat aproape 100 de metri și a lovit mai multe obstacole

Cea mai mare piață din județ, închisă temporar după ce administratorii din ultimii 19 ani și-au declarat falimentul

Piața din Verești se redeschide de duminică fără nici un fel de taxe pentru comercianți
Piața din Verești se redeschide de duminică fără nici un fel de taxe pentru comercianți

Eșec în negocierile dintre conducerile cluburilor Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului pentru formarea unei singure echipe