Semaforul situat la doar câțiva metri de sensul giratoriu din Burdujeni a fost dezafectat de ieri dimineață, la fel ca și trecerea de pietoni din zona respectivă.
Motivul îl reprezintă mutarea acestora cu câțiva metri mai în jos, chiar în capătul stației de autobuze de la Orizont. Practic, semaforul se va afla tot la intersecția străzilor Calea Unirii cu Tineretului, doar că șoferii care vor să iasă din cartier nu mai au atât de mult de așteptat pentru a se încadra pe bulevardul principal.
Odată cu punerea în funcțiune a semaforului, la ieșirea de pe Tineretului, șoferii care fac la dreapta vor avea „verde” permanent, dar vor putea vira și la stânga, atunci când culorile semaforului le vor indica acest lucru.
Conducerea Primăriei Suceava a luat această decizie după ce mai multe străzi din Burdujeni au fost stabilite drept sensuri unice, inclusiv strada Tineretului, care este printre puținele căi de ieșire din cartier.
Odată cu semaforul va fi mutată și trecerea de pietoni în dreptul căreia acesta se afla montat, încât pietonii vor putea trece mai ușor dintr-o stație de așteptare în cealaltă.
Lucrările de montare a semaforului au demarat ieri dimineață, acesta urmând să fie pus în funcțiune imediat după ce vor fi făcute probe la timpii de așteptare.