Selena Gomez va prezenta gala MTV Europe Music Awards 2011



Actrița și cântăreața Selena Gomez va fi gazda celei de-a 18-a gale a premiilor MTV Europe Music 2011, care va avea loc la Odyssey Arena din Belfast, pe 6 noiembrie, și care va putea fi urmărită live în România la MTV, informează postul TV.
Pentru prima dată în istoria sa, MTV va integra, la nivel de transmitere a show-ului, și platforme noi de comunicare. Astfel, ca o noutate absolută, cântăreața Selena Gomez, recompensată cu un disc de platină pentru albumul său, va transmite informații din timpului evenimentului live, inclusiv pe internet.
În calitate de gazdă a principalului show MTV EMA, ea va prezenta ce se va întâmpla pe scenă, câștigătorii și alte momente importante ale serii, iar în zona de comunicare digitală, ea le va oferi fanilor EMA din toată lumea, în timp real, pe Twitter, informații din culisele galei și detalii picante, pe site-ul www.mtvema.com.
Și românii vor avea ocazia să urmărească live premiile MTV EMA din Belfast, pe MTV România, iar până atunci își pot vota artiștii români preferați pe www.mtv.ro, pentru categoria „Best Romanian Act”. Anul acesta, la categoria „Best Romania Act” au fost nominalizați artiștii Alexandra Stan – „Mr. Saxobeat”, Guess Who – „Manifest”, Puya & Connect-R – „Americandrim”, Fly Project – „Goodbye” – și Smiley & Pacha Man – „Love is for free”.
Lady Gaga conduce topul artiștilor cu cele mai multe nominalizări la MTV Europe Music Awards (EMA) 2011. Astfel, Lady Gaga este nominalizată la șase categorii la ediția din acest an a MTV Europe Music Awards. Artista este urmată îndeaproape de Katy Perry și Bruno Mars care au reușit să obțină câte patru nominălizari. Cântăreața britanică Adele a fost și ea nominalizată la trei categorii, la fel ca și Justin Bieber și trupa Thirty Seconds To Mars.
În 2011, Selena Gomez și-a lansat cel de-al treilea album, „When The Sun Comes Down”, după ce, în 2010, a cucerit fani în toată lumea cu „A Year Without Rain”. Un follow-up al albumului ei de debut – „Kiss & Tell” -, care a fost recompensat cu aur de Hollywood Records, „A Year Without Rain” i-a prezentat pe Selena și formația ei, The Scene, într-o cu totul altă lumină.
Născută în Dallas, Gomez a început să joace în filme de la vârsta de 7 ani și a primit primul său rol major în 2003, în „Spy Kids 3-D: Game Over”. A devenit cunoscută interpretând-o pe vrăjitoarea Alex Russo în producția Disney „Wizards of Waverly Place”, care a fost lansată în 2007, iar în 2009 a câștigat un premiu Emmy. De asemenea, Selena Gomez și-a lansat propria linie vestimentară, Dream Out Loud, și a devenit ambasador UNICEF.