Antrenorul echipei naționale a României, Răzvan Lucescu, alături de mai mulți jucători convocați pentru meciul amical cu Israel, vor fi prezenți, luni, între orele 10.00 și 10.30, la Afi Palace Cotroceni, unde va fi prezentat oficial noul tricou al „tricolorilor”.
Cele două delegații, ale României și Israelului, se vor deplasa, luni, în jurul orei 13.00, de pe aeroportul Henri Coandă, la Timișoara. La Timișoara se va face joncțiunea cu ceilalți jucători convocați de Răzvan Lucescu, informează site-ul oficial al FRF.
Primul antrenament deschis pentru presă la Timișoara va avea loc luni, de la ora 18.30. În jurul orei 18.00, sunt programați să vorbească cu presa doi jucători convocați de Răzvan Lucescu, în sala de conferințe a Stadionului Dan Păltinișanu.
Reprezentativa Israelului are programată, luni, o ședință de pregătire, de la ora 20.00, cu un sfert de oră înainte doi jucători ai oaspeților urmând să dialogheze cu presa.
Răzvan Lucescu va susține o conferință de presă, marți, de la ora 13.00, la hotelul „Reghina Blue”, unde va fi cazată delegația României în Timișoara. Tot marți, doi „tricolori” vor dialoga cu presa de la ora 18.00, de la ora 18.15 fiind programat antrenamentul condus de Răzvan Lucescu.
Naționala Israelului va susține antrenamentul oficial, marți, de la ora 16.30, înaintea ședinței de pregătire fiind programată conferința antrenorului Eli Ohana.
Imediat după meciul dintre cele două echipe, de miercuri, de la ora 20.45, ambele delegații au programată întoarcerea la București.
Lotul echipei naționale a României de tineret are programată reunirea pentru meciul cu Israel duminică, la Centrul de Fotbal Mogoșoaia. Echipa condusă de Emil Săndoi are programat, miercuri, un meci amical, în deplasare, la Tel Aviv, în compania reprezentativei similare a Israelului.