Fotbal

Selecționata Sucevei, din ce în ce mai aproape de calificare



Selecționata Under 16 a Sucevei a obținut cu trei etape înainte de finalul campionatului o victorie importantă la Botoșani, cu categoricul scor de 4-0. Fotbaliștii pregătiți de Bogdan Grosu și Ciprian Anton au intrat în avantaj la cabine prin golul marcat de Luțac la jumătatea primei reprize. În partea a doua a jocului, sucevenii au evoluat și mai consistent, izbutind să mai perforeze de trei poarta gazdelor prin Strugariu și același Luțac, de două ori. „După un start mai slab de sezon, am început să ne punem ușor, ușor pe picioare, astfel că echipa se prezintă din ce în ce mai bine de la meci la meci. Jucătorii au acum o încredere mai mare în forțele lor, iar rezultatele încep să apară”, a declarat profesorul Bogdan Grosu. În urma acestui rezultat sucevenii și-au crescut simțitor șansele de accede în faza următoare a competiției, acolo unde se vor califica automat primele trei echipe clasate din fiecare serie. Selecționatele Sucevei și ale Neamțului împart ultima treaptă a podiumului înaintea jocului direct programat la mijlocul săptămânii viitoare, pe stadionul Nada Florilor din Fălticeni.
Selecționata Sucevei a început partida cu Bacăul în următorul unsprezece: Puianu – Amănăloaie, Petruneac, Carcea, Siminicariu, Tudose, Strugariu, Candrea, Plăcintă, Luțac, Nastasiu. Au mai intrat Costan, Mantu și Radu.
Iată rezultatele complete înregistrate în etapa a VIII-a:
Botoșani – Suceava 0-4
Neamț – Iași 0-1
Bacău – Vaslui 5-0
Clasament
1. Bacău 8 6 1 1 22-9 25
3. Iași 8 4 3 1 29-13 19
2. Neamț 8 4 1 3 25-14 17
4. Suceava 8 4 1 3 15-21 17
5. Vaslui 8 1 2 5 8-21 6
6. Botoșani 8 1 0 7 10-31 4
Notă: La victorie se acordă 4 puncte!