Municipiul Suceava a fost în premieră gazda turneului final pe țară „Fotbal și Feminitate”, ce reprezintă un proiect de dezvoltare a fotbalului feminin inițiat de UEFA și promovat de FRF cu ajutorul AJF-urilor. Timp de două zile, la baza sportivă Ramiro au luptat pentru medalii selecționatele din județele Suceava, Teleorman, Dolj, Iași, Bistrița-Năsăud și Caraș-Severin, la două categorii de vârstă, under 12 și under 14 ani. AJF Suceava nu a fost aleasă întâmplător să găzduiască turneul final, ci pentru faptul că a atras în cadrul proiectului nu mai puțin de 1.400 de fete, fiind lider național la acest capitol.
„Mă bucur foarte mult că am reușit să găzduim acest turneu final național. Având în vedere că selecționata AJF Suceava a reușit să devină campioană națională în competiția AJF-urilor din țară la sub 14 ani, acest titlu sperăm să aducă noi și noi fete către fotbalul feminin profesionist, această competiție fiind doar o mică parte a proiectului de dezvoltare a acestui segment”, a declarat președintele AJF Suceava, Ciprian Anton.
La turneul final al proiectului de dezvoltare a fotbalului feminin inițiat de UEFA și promovat de FRF cu ajutorul AJF-urilor a fost prezent la baza sportivă Ramiro directorul de dezvoltare din cadrul FRF, Ciprian Paraschiv, dar și reprezentantul Comitetului Executiv al fotbalului feminin românesc, Alin Cioban.
Ambele echipe ale județului au urcat pe podium
Selecționatele județului Suceava pregătite de antrenorii Marcel Irimie și Lucian Hreamătă au avut evoluții bune și foarte bune, în final ambele urcând pe podium. În competiția sportivelor sub 14 ani, selecționata Asociației Județene de Fotbal Suceava a reușit să devină campioană națională după trei victorii din tot atâtea meciuri disputate.
Din păcate, reprezentanta județului Bistrița-Năsăud nu a putut să ajungă la turneul final, iar organizatorii au înlocuit cele două echipe cu două din județul Suceava, la sub 12 ani evoluând o echipă de la Școala Gimnazială Bosanci, iar la sub 14 ani una de la Școala Nr. 11 „Miron Costin” Suceava. În primul meci din grupă, echipa AJF Suceava de la under 14 au trecut cu 1 – 0 de Suceava II, iar în al doilea s-au impus cu 4 – 1 în disputa cu echipa AJF Iași. Sucevencele au reușit să câștige finala mare în fața AJF Dolj cu scorul de 2 – 0 la loviturile de departajare, după 0 – 0 la terminarea celor două reprize. Medalia de argint a revenit echipei AJF Teleorman, după 1 – 0 cu AJF Iași. La sub 12 ani, AJF Suceava a trecut cu 4 – 0 de Suceava II și cu a pierdut cu 1 – 2 la penalty-uri, după 1 – 1 la finalul reprizei secunde. AJF Suceava a câștigat finala mică și medalia de bronz după 4 – 0 cu AJF Caraș-Severin, trofeul fiind câștigat de AJF Iași, 4 – 3 la loviturile de departajare în disputa cu AJF Teleorman.
„Mă bucur foarte mult pentru aceste rezultate, dar după părerea mea ele nu sunt atât de importante la aceste categorii de vârstă, deoarece important este modul în care s-au prezentat aceste fete în teren, felul în care s-au mobilizat și faptul că au muncit o vară întreagă pentru a câștiga trofeul național. Această competiție a fost finalitatea proiectului desfășurat din martie și până acum, aici evoluând cele mai bune sportive descoperite în județ pe parcursul proiectului. După cum se vede, județul Suceava prezintă un potențial deosebit din punct de vedere al fotbalului feminin. În acest moment avem două echipe ce evoluează în Liga a III-a, CSȘ «Nicu Gane» și Armonia II Fălticeni, dar și una în Liga a II-a, prima echipă a clubului Armonia Fălticeni. Sunt foarte mulțumit că avem de unde face selecție pentru toate cele trei echipe și sper din tot sufletul ca anul viitor să repetăm această performanță”, a declarat antrenorul Marcel Irimie.
„Fotbal și Feminitate”
Selecționata AJF Suceava a câștigat turneul final la categoria sub 14 ani
