Turiștii care aleg să petreacă o vacanță pe litoralul românesc, între 15 mai și 15 iunie, pot beneficia de tarife speciale, cuprinse între 129 de lei și 189 de lei pentru șase nopți de cazare, prin programul „O săptămână la mare”, lansat de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
„Scopul nostru este facililitarea accesului la vacanțe pe litoral a unui număr sporit de persoane și a unei eficiente utilizări a capacităților hoteliere de pe litoral”, se arată într-un comunicat al FPTR.
Pachetele costă 129 de lei pentru șase nopți de cazare la un hotel de o stea, 159 de lei la unități de două stele și 189 de lei la hoteluri de trei stele. Tarifele includ TVA și comisionul de 10% cedat agențiilor de turism.
Până în prezent, în program s-au înscris 14 societăți hoteliere de pe litoral, care au pus la dispoziție peste 2.500 de locuri pe serie.
Biletele pentru aceste hoteluri vor fi puse în vânzare, în curând, la agențiile de turism.