Șeful STS, Marcel Opriș, a declarat miercuri la un seminar pe teme de securitate informatică, că dacă ar avea o „putere perversă” sau i s-ar asigura un mandat de imunitate, ar distruge tot mediul electronic al „aleșilor”, care nu au conșientizat încă importanța siguranței cibernetice, informează Mediafax.”De-abia aștept într-o zi un proces, nu de criminalitate, că toți ne-am repezit către criminalitate. Sigur, e cel mai lejer pentru noi să îi agățăm pe cei care se comportă alfel decât dictează regulile sociale, care nici măcar nu sunt foarte limpezi. Nu avem un set de reguli de comportament în această lume a internetului. Nu. Vorbește pe la colțuri unul, altul… De ce? Fiindcă în primul rând, cei care ne reprezintă n-au conștientizat ei..”, a spus Opriș.Șeful Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) a participat miercuri la un seminar pe teme de securitate cibernetică, organizat de grupul UTI, alături, printre alții, de consilierul prezidențial pe securitate Iulian Fota și de consilierul de stat al primului ministru Sorin Encuțescu.”Eu, dacă aș avea o putere din asta perversă sau mi-ați asigura un mandat de imunitate, primul lucru – aș distruge tot mediul electronic tuturor aleșilor noștri. Simplu ca bună ziua. În fiecare zi îl deranjezi. Și îi demonstrez cât de util este să fii sigur”, a adăugat Opriș.