Șeful Sectorului Poliției de Frontieră Vicov a refuzat o mită săptămânală de 6.500 de euro



Comisarul-șef Dan Nicolaică, șeful Sectorului Poliției de Frontieră Vicov, a refuzat să intre în „hora” contrabandiștilor de țigări, contra unei șpăgi periodice consistente, ba, mai mult, și-a sesizat superiorii despre această situație, condiții în care mituitorul a fost reținut de autorități.
În urmă cu câteva zile, șefului Sectorului Poliției de Frontieră Siret, comisar-șef Dan Nicolaică, i s-a propus, de către Ilie Chira, din Vicovu de Sus, o „colaborare”, în sensul ca ofițerul să-i faciliteze transporturi de țigări de contrabandă peste fâșia verde. Discuția s-a finalizat cu decizia ca în următoarele zile să aibă loc o nouă întâlnire între cei doi, urmând ca atunci să se stabilească amănuntele unei viitoare „colaborări”.
Imediat după acest moment, ofițerul a informat comanda Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava, care a sesizat Direcția Generală Anticorupție.
În cursul zilei de miercuri a urmat runda a doua a întâlnirilor, rundă „asistată” de aparatura instalată de specialiștii DGA, în care lui Nicolaică i s-a propus să „închidă ochii”, contra sumei de 6.500 de euro, la un transport săptămânal de o sută de baxuri de țigări de contrabandă.
„Ofertantul” din Vicovu de Sus a fost reținut ieri dimineață în cadrul acțiunii de amploare care a avut loc în județul Suceava, acțiune care a cuprins 125 de percheziții.