Șeful Secției de Ortopedie de la Spitalul din Roman, prins că a luat mită 500 de lei



Medicul Abu Alika Abdalla, șeful Secției de Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Municipal din Roman, a fost prins după ce a luat mită de la ruda unui pacient. Procurorii au găsit în biroul său 500 de lei.
Potrivit unui comunicat al Serviciului Județean Anticorupție Neamț, medicul a fost prins în flagrant în urma unei sesizări făcute la call-centerul Direcției Generale Anticorupție.
„Serviciul Județean Anticorupție Neamț, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au organizat și realizat prinderea în flagrant a unui medic, după ce a primit o sumă de bani de la aparținătorul unui pacient, în urma unei intervenții chirurgicale”, se arată în comunicat.
„Este vorba despre un medic de la Spitalul Municipial din Roman, șeful secției de Ortopedie, s-au găsit 500 de lei la flagrant. Acei bani erau urmăriți de noi. Au fost găsiți în biroul medicului”, a declarat Marius Emil Ianuș, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.
Pe numele medicului a fost începută urmărirea penală pentru luare de mită. Acesta a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 zile.



Recomandări

Al doilea dosar în care s-a lăsat cu condamnări în „Fabrica de permise de la Suceava”, strămutat la Cluj-Napoca

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

A crescut numărul de cazuri de cancer pulmonar și scade vârsta de îmbolnăvire, avertizează șefa secției Oncologie de la spitalul din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu
Medicul-șef al secției Oncologie de la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, dr. Alexandra Pușcașu

”Fabrica de permise de la Suceava” s-a lăsat cu condamnări. Comisarul-șef Radu Obreja a primit 10 ani de închisoare

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava