– Colonelul Lucel Lulciuc a „coborât milităria din pod” și vrea ca toți cei 390 de civili care au luat locul militarilor în termen în luna august a anului trecut să respecte strict regulile
– Șase pompieri au fost deja prinși băuți în timpul programului, în urma testelor făcute în ultima perioadă
– „Numai printr-o disciplină fermă, putem să ne îndeplinim cu brio misiunile”, a subliniat Lulciuc
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, colonelul Lucel Lulciuc, își verifică aproape zilnic subordonații cu alcooltestul.
Din zecile de teste făcute în ultimele trei luni, deja câteva cadre s-au ales cu sancțiuni, după ce au fost prinse că au venit la serviciu sub influența băuturilor alcoolice. Și pompierii care vin în regulă la serviciu, dar peste zi, în timpul programului, trag o dușcă, au șanse mari să fie prinși, Lucel Lulciuc având alcooltestul mai tot timpul la îndemână.
Testele în cauză nu i-au vizat numai pe pompierii de la Detașamentul Suceava, la suflat în fiolă fiind puse și cadrele de la celelalte subunități ale Inspectoratului. „Am fost peste tot în județ și am făcut astfel de teste. Și la intrarea în program, și la ieșire”, a declarat, ieri, șeful ISU Suceava. Lucel Lulciuc spune că testele s-au înmulțit odată cu înlocuirea militarilor în termen cu cei 390 de civili, în urma concursurilor organizate în luna august a anului trecut.
„Regulile militare sunt foarte stricte. În condițiile în care numărul de angajați a crescut dintr-o dată, exigența noastră este sporită, pentru că ei, noii veniți, trebuie într-un timp foarte scurt să se specializeze și să fie pregătiți să intervină în orice situație. Numai printr-o disciplină fermă putem să ne îndeplinim cu brio misiunile”, a adăugat Lulciuc, care a precizat că, în prezent, gradul de încadrare la ISU Suceava este de aproape jumătate (46%) din efectivele necesare.
– Pompieri dați de gol de alcooltest
Toate abaterile disciplinare ale cadrelor ISU Suceava sunt judecate de Consiliul de onoare al instituției, ai căror membri hotărăsc sancțiuni pentru cei care au călcat pe bec, în funcție de gravitatea faptelor pe care le-au comis.
În ultimele luni, șase pompieri au fost dați de gol de alcooltest, unul dintre aceștia fiind prins chiar de două ori. În luna decembrie a anului trecut, trei pompieri au fost sancționați cu consemnarea la unitate câte două zile, iar un altul a primit o mustrare scrisă, în urma testelor lui Lulciuc. Unul dintre aceștia a fost prins și în luna următoare, de această dată fiind consemnat la unitate timp de șapte zile. La a treia abatere, însă, respectivul va „zbura” din rândul pompierilor.
Cu aceeași pedeapsă, consemnare la unitate (cinci zile), a fost sancționat și un alt cadru al ISU Suceava, prins și el la serviciu sub influența băuturilor alcoolice. „În perioada Sărbătorilor am făcut foarte multe teste. Unii încă nu s-au obișnuit cu noul regim, cu faptul că au mult mai multe obligații acum și că trebuie să respecte un regulament strict”, a spus Lulciuc.
– Lulciuc a suflat și el în alcooltest
Șeful ISU Suceava a mărturisit, ieri, că și el a fost unul dintre cei care au suflat în alcooltest. Pentru că, inițial, a făcut mai multe verificări cu aparatul de măsurat alcoolemia în aerul expirat, dar toți subordonații testați au fost găsiți în regulă, Lucel Lulciuc a luat în calcul și faptul că alcooltestul ar putea fi stricat, motiv pentru care s-a gândit să-și facă singur un test. „Când am ajuns acasă, am luat o gură de alcool și am suflat… mergea!”, râde șeful pompierilor suceveni. Luciuc a anunțat că, de săptămâna viitoare, pompierii din județ vor avea de-a face și cu alte teste, cele de verificare a gradelor de pregătire profesională și fizică.
Ce se întâmplă când un pompier este beat?!
La începutul lunii august a anului trecut, o mașină de pompieri s-a răsturnat pe marginea drumului, șoferul de la volanul autospecialei fiind sub influența băuturilor alcoolice (lucru stabilit de cadrele Poliției Rutiere care au cercetat împrejurările producerii accidentului).
Mașina se îndrepta atunci spre Șaru Dornei, acolo unde pompierii trebuiau să stingă incendiul izbucnit la o gospodărie din localitate. Din fericire, deși toți pompierii care se aflau în mașina cu pricina au ajuns la spital, nici unul nu a necesitat internarea, leziunile suferite fiind minore, iar incendiul a fost stins de un alt echipaj care venea din urmă.
O expertiză tehnică a mașinii l-a scos basma curată pe șoferul autospecialei, concluziile specialiștilor fiind că răsturnarea mașinii de pompieri s-a produs ca urmare a unei defecțiuni la sistemul de direcție al autovehiculului. Totuși, pompierul cu pricina a fost sancționat de Consiliul de onoare al ISU Suceava. Pagubele produse atunci autospecialei s-au ridicat la câteva zeci de milioane de lei vechi.






