Comisarul șef Sorin Luchian, șeful Poliției orașului Salcea, în cazul căruia s-a demarat procedura de cercetare prealabilă cu privire la felul în care și-a făcut meseria, după ce unul dintre subalternii săi a fost arestat pentru că a luat șpagă, nu are cum să fie cercetat deoarece a intrat în concediu medical. Acesta s-a îmbolnăvit brusc și s-a internat imediat după ce subalternul său a fost arestat și nu s-a externat încă din spital.
Pe 20 ianuarie a.c., agentul șef adjunct Constantin Ivan, din cadrul Poliției orașului Salcea, a fost arestat după ce împotriva lui s-au strâns probe care demonstrează că a sustras înscrisuri dintr-un dosar penal, a falsificat documente și a încercat să-l facă scăpat de răspunderea penală pe un șofer care a fost prins beat criță la volan, după ce a intrat cu mașina într-un parapet de protecție. Practic, în schimbul a 1.200 de euro, acesta i-a scăzut miraculos alcoolemia șoferului, de la peste 2 la mie, cât avea inițial, la sub 0,8 la mie, concentrație care înlătură răspunderea penală.
Imediat după acest episod, conducerea IPJ Suceava a anunțat declanșarea procedurilor de cercetare în cazul șefului său, comisarul șef Luchian.
Practică împrumutată de alți polițiști aflați în situația sa
Conform procedurilor în vigoare, polițistul nu poate fi luat la întrebări și verificat atâta timp cât se află în concediu medical, această practică mai fiind folosită în trecut și de alți polițiști care urmau să ajungă în fața ofițerilor de la Compartimentului de Inspecție Internă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Amintim aici numai cazul agentului Radu Cătălin, de la Serviciul de Poliție Rutieră, care, fiind prins beat la volan în timp ce se afla pe mașina cu radar, nu a putut fi cercetat o bună perioadă de timp deoarece s-a internat la un spital de psihiatrie.
Atunci când se va întoarce la serviciu, șeful Poliției orașului Salcea urmează să fie cercetat pentru management defectuos și pentru că nu și-a controlat cum trebuie subordonații. Anchetatorii care instrumentează cazul polițistului corupt au confirmat că există posibilitatea ca și alte dosare instrumentate de oamenii legii de la Salcea să fi fost măsluite, în acest sens cercetările fiind în curs.
Conform unor surse judiciare Sorin Luchian ar fi internat la Clinica Militară Iași.





