Promovare

Șeful Poliției Vatra Dornei, împuternicit adjunct al poliției județene

Comisarul-șef Cătălin Nistor, împuternicit adjunct al poliției județene
Comisarul-șef Cătălin Nistor, împuternicit adjunct al poliției județene

Al doilea post de adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, rămas vacant de luna trecută, este ocupat de un ofițer în vârstă de 44 de ani, împuternicit pe o perioadă de șase luni de zile din postura de șef al Poliției municipiului Vatra Dornei. Comisarul-șef Cătălin Nistor îl înlocuiește pe comisarul-șef Manuel Constantin Bordeianu, care a ieșit la pensie prematur, la doar 45 de ani, din motive medicale.
Cătălin Nistor este un ofițer cu o imagine bună în poliția județeană, care a reușit să-și adjudece prin concurs funcția de adjunct și apoi de comandant al Poliției municipiului Vatra Dornei. Având în vedere situația actuală, cu majoritatea șefilor împuterniciți la comandă, câte 6 luni de zile, cei care s-au înscris la concursuri și le-au și promovat sunt destul de puțini.
Conform CV-ului de pe site-ul IPJ Suceava, comisarul-șef Cătălin Nistor este din Săveni-Botoșani, însă lucrează la poliția județeană Suceava din 1996.
Din 2006 a fost șef al Biroului Ordine Publică-mediul rural, la Poliția municipiului Vatra Dornei, iar din 2011 până în 2017 ofițer și împuternicit șef al Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei. Acesta a mai avansat o treaptă profesională la comanda Poliției Vatra Dornei, mai întâi ca adjunct și apoi ca șef.
Din noua postură, de adjunct al inspectorului-șef al IPJ Suceava, Cătălin Nistor coordonează activitatea pe linie de investigații criminale, poliție economică, Serviciul Arme și Arestul Poliției Județene.
În momentul de față, comanda IPJ este asigurată de comisarul-șef Adrian Buga, în calitate de inspector-șef, și de adjuncții Cătălin Nistor și Liviu Stejărel Oniu. Toți trei sunt împuterniciți provizoriu pe funcțiile pe care le ocupă.

Recomandări

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean
Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări

Vatra Dornei lansează primul Bike Park din Nord-Estul României, o nouă atracție pentru pasionații de ciclism și aventură

Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate
Parcul pentru bicicliști din Vatra Dornei va avea șapte trasee cu diferite grade de dificultate

Șeful Poliției Locale Suceava, implicat în ”războiul” asociațiilor pentru câini, cu mașina de serviciu

Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)
Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)