Dosar penal

Șeful Poliției Fălticeni, prins în stare avansată de ebrietate la volan



Comisarul-șef Constantin Gagiu avea o alcoolemie de 2,10 grame per litru în sânge
Comisarul-șef Constantin Gagiu avea o alcoolemie de 2,10 grame per litru în sânge

Șeful Poliției municipiului Fălticeni, comisarul-șef Constantin Gagiu, a fost prins beat la volan, cu o alcoolemie de peste două grame per litru în sânge. Comandantul, aflat la volanul mașinii proprietate, a fost tras pe dreapta în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe o stradă din Fălticeni, de o patrulă a Serviciului de Poliție Rutieră Suceava.
El a refuzat să fie verificat pe loc cu etilotestul, fiind condus de colegi la Spitalul municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.
Rezultatele acestora, venite ieri, au confirmat starea avansată de ebrietate.
Potrivit buletinului de analiză toxicologică emis de Serviciul de Medicină Legală Suceava, prima recoltare a reliefat o concentrație de 2,10 grame la mie, iar a doua o concentrație de 1,95 grame la mie.
Printr-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a informat că a deschis un dosar penal care îl vizează pe comisarul-șef Constantin Gagiu, care va fi cercetat pentru comiterea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală”.
În paralel, Compartimentul de Inspecție Internă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava va demara o anchetă internă în ceea ce-l privește pe ofițer. Dacă va fi trimis în judecată, ofițerul de poliție va fi automat și suspendat din funcția pe care o deține.
După câte se pare, șeful Poliției Fălticeni urma să părăsească această funcție pentru un post în structurile Direcției Generale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, transfer care va fi aproape imposibil în situația dată.
Comisarul-șef Constantin Gagiu este șef al Poliției municipiului Fălticeni de la începutul lui 2010, timp de șase luni ocupând postul interimar, după care în luna iunie a câștigat concursul organizat pentru ocuparea acestui post.
Înaintea acestuia, șefi ai Poliției municipiului Fălticeni au fost comisarii-șefi Ioan Crap și Eugen Rotaru, primul fiind actualmente adjunct al inspectorului șef al IPJ, iar al doilea, șef al Poliției municipiului Rădăuți. Comisarul-șef Rotaru este în prezent cercetat disciplinar.



Recomandări

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări
Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări

Șeful Poliției Locale Suceava, implicat în ”războiul” asociațiilor pentru câini, cu mașina de serviciu

Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)
Șeful Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, cu mașina de serviciu, la Berchișești, sâmbătă seara, împreună cu Gabriel Petrovici (SuceavaFail)